Elena Merișoreanu se numără printre vedetele care au ajuns pe mâna medicilor după ce au făcut COVID-19. Artista s-a vindecat destul de repede și nu a fost nevoită să stea 14 zile în spital, ci doar 9.
Elena Merișoreanu era vaccinată cu ambele doze atunci când s-a îmbolnăvit de COVID-19. Inițial a crezut că-i o simplă răceală, dar după ce a rămas fără gust și fără miros și-a dat seama că este infectată cu virusul SARS-CoV-2 și a mers la Institutul Național de Boli Infecțioase Prof. Matei Balș. După nouă zile, interpreta de muzică populară a fost externată și a dat primele declarații despre starea ei de sănătate și despre condițiile din spital.
Sunt acasă, mi-am făcut plimbarea prin curte. Ce bine e acasă! În spital erau prea mulți bolnavi, erau foarte mulți tineri bolnavi, cu vaccinul făcut. Eu am avut noroc cu vaccinul, la vârsta mea, cu ce probleme de sănătate am, puteam să nu mai fiu.
Îngrijirea celor din spital m-a lăsat fără cuvinte, de la femeia de serviciu până la doctori, asistente. Au răni de la măști, iar pe doamna doctor nu am mai recunoscut-o, când la externare și-a dat masca jos. Oamenii aceștia chiar muncesc”, a declarat Elena Merișoreanu pentru impact.ro.
Elena Merișoreanu s-a vindecat de COVID-19. Analizele au ieșit bine, astfel că medicii au decis să o externeze după 9 zile, pe data de 3 octombrie, în loc de 14, cum i s-a spus inițial.
Voiam să ies încă de sâmbătă (n. red. – sâmbătă, 2 octombrie), dar nu a fost medicul de gardă. Am stat nouă zile, trebuia 14, dar mi-a ieșit CT-ul bine la plămâni. Mi-a afectat un plămân opt la sută, dar am ieșit cu zero. Azi dimineața am avut saturația 99, ceea ce a fost foarte bine.
Pot spune că m-am odihnit în spital, atâta am dormit. Aseară a venit o prietenă, o farmacistă, și mi-a zis că parcă vin de la cosmetică, așa de bine arăt. Păi normal, la cât am dormit, a mai dezvăluit artista.