Elena Merișoreanu, o nouă intervenție estetică la 77 de ani: „Nu a fost nimic dureros”. Cum arată acum

.

Elena Merișoreanu, în vârstă de 77 de ani, a mărturisit că nu se teme să treacă pragul medicului estetician pentru a arăta cât mai bine atunci când apare în fața fanilor ei, la concerte. Interpreta de muzică populară a făcut acest pas și de data aceasta, trecând printr-o nouă intervenție de înfrumusețare.

Artista a dezvăluit că și-a făcut acum o blefaroplastie superioară, mai exact și-a ridicat pleoapele superioare. De asemenea, aceasta a povestit că obișnuiește să își pună botox pentru a scăpa de riduri.

Elena Merișoreanu, intervenție estetică la 77 de ani

Elena Merișoreanu a declarat că a decis să calce pragul cabinetului medicului estetician din cauza unui punct de grăsime situat pe o pleoapă.

„Da, este adevărat, mi-am făcut o intervenție de înfrumusețare. Inițial m-am dus acolo (la cabinet – n.r) pentru că aveam un punct de grăsime pe pleoapă și așa am ajuns să fac acea intervenție. Mi se lăsau pleoapele și nu vedeam bine. Nu a fost nimic dureros. Am simțit doar o înțepătură și atât. Intervenția a durat în jur de 10/ 15 minute și a fost totul foarte bine”, a declarat artista pentru Click.

De asemenea, interpretata de muzică populară a precizat că de obicei merge la medic pentru a-și acoperi ridurile, însă nu își face niciodată alte intervenții.

„Când mai merg acolo îmi mai pun botox pentru riduri, în rest nimic. De umblat la buze, nu umblu deloc”, a mai spus Elena Merișoreanu.

Citește și: Iubirea interzisă trăită de Elena Merișoreanu. Cum au reacționat părinții: „Când o să ai 25 de ani, el o să aibă aproape 40”

Citește și: Elena Merișoreanu, despre cum a aflat că soțul ei are o amantă: „Ea credea că nu știu!”

Citește și: Gina Pistol, nemulțumită de noul look, după ce s-a tuns în Los Angeles: „La câți bani am dat, trebuia să plâng de fericire”

Citește și: Cum arată casa în care Oana Matache locuiește cu iubitul și cei doi copii. „Este destul de mare”

Ce îmbunătățiri vrea să își mai aducă artista

Elena Merișoreanu spune că intenționează să își mai facă o mică intervenție estetică. Aceasta a explicat că vrea să își ridice pomeții, însă nu știe când va face acest pas din cauza programului încărcat pe care îl are.

„Vreau în viitorul apropiat să îmi bag niște fire pentru ridicarea pomeților și a gușei. Acum să vedem ce și cum, pentru că am spectacole și nu prea pot acum, dar o am în plan. Am mai avut așa ceva și am fost foarte mulțumită. Intervenția m-a ținut un an și jumătate și chiar s-a văzut foarte bine”, a mai spus cântăreața de muzică populară pentru publicația menționată anterior.

La finalul anului 2022, Elena Merișoreanu a trecut printr-o intervenție chirurgicală. Atunci, medicii i-au pus o proteză la picior.

„Nu mai aveam deloc cartilagiu. Absolut deloc. Profesorul care m-a operat și m-a tot văzut mi-a spus «Umblă unde vrei tu, du-te unde vrei, în orice colț al lumii, să știi că acel cartilagiu nu se mai reface». Atunci am tot umblat, ba colo, ba colo, am făcut tot felul de intervenții, nimic. Până la urmă, uite că m-am hotărât. Operația, după cum știi, nu e grea. Nici n-am simțit pentru că, deși nu mi-a făcut anestezie generală, am fost foarte bine. Mi-a pus proteză”, spunea artista la momentul respectiv în emisiunea „La Măruță”.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Elena Merișoreanu după intervenția estetică

Sursă foto: Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton