Elena Merișoreanu a exagerat cu intervențiile estetice. Cum arăta artista în tinerețe

.
Elena Merișoreanu este foarte atentă cu imaginea sa, îi place să fie cochetă, să aibă un aspect bine pus la punct și reușește de fiecare dată să fie o apariție apreciată, însă ceea ce mulți au criticat de-a lungul timpului a fost faptul că îndrăgita interpretă de muzică populară a exagerat în privința intervențiilor estetice pe care și le-a făcut.

Elena Merișoreanu va împlini pe 5 noiembrie anul acesta respectabila vârstă de 70 de ani și putem să afirmăm cu tărie că artista este într-o formă de zile mari, arată bine, se simte bine, este plină de energie și mereu cu zâmbetul pe buze. Fără îndoială că secretele sale sunt o familie minunată, care mereu a susținut-o în carieră, dar și micile artificii estetice la care vedeta de muzică populară a apelat de-a lungul ultimilor ani.

Elena Merisoreanu in tinerete - 1976

Elena Merișoreanu la vârsta de 28 de ani, anul 1976

Cu toate că a fost aspru criticată pentru că a exagerat cu aceste intervenții și că, din această cauză și-a schimbat trăsăturile naturale, Elena Merișoreanu a continuat și și-a transformat nevoile în dependență. Primele intervenții estetice și le-a făcut în urmă cu 20 de ani, în Los Angeles, iar de atunci a continuat să-și reîmprospăteze look-ul de fiecare dată când a simțit nevoia.

Elena Merisoreanu

Elena Merișoreanu susține că este o femeie modernă și se adaptează perfect la evoluția societății, iar aceste retușuri au fost necesare nu doar pentru cariera sa, dar și pentru a menține viu interesul soțului său. Cântăreața de muzică populară a recunoscut că a apelat la injecții cu acid hialuronic și botox pentru a elimina ridurile de pe chip, dar și pentru a da volum buzelor, și la tatuaje cosmetice pentru conturarea sprâncenelor, a ochilor și a buzelor. De asemenea, nu de puține ori și-a făcut apariția pe scenă sau pe TV purtând meșe și lentile de contact.

Elena Merisoreanu

Elena Merișoreanu nu s-a dat înapoi de la nicio intervenție cosmetică, ba chiar este dispusă să-și facă lifting facial, dacă va considera că are, într-adevăr, nevoie. Ei bine, pe cât de mult a intervenit la nivelul feței, pe atât de puțin a acordat atenție siluetei, cu toate că a câștigat un concurs de frumusețe. Înterpreta de muzică populară a dezvăluit că nu a ținut niciodată vreo dietă, însă a evitat grăsimile, și că singurul regim alimentar la care a apelat a fost cel impus de problemele de sănătate cu care s-a confruntat. Elena Merișoreanu a fost diagnosticată cu cancer tiroidian încă din adolescență, iar medicii au decis extirparea a jumătate din tiroidă. Durerea cea mare și care, de altfel, a trimis-o în depresie, a fost faptul că i s-a spus că nu va mai putea avea copii. Însă, ca printr-o minune, Elena Merișoreanu a reușit să rămână gravidă și nu o singură dată, ci de două ori. La 10 ani după acest cumplit diagnostic, artista avea să se supună, din nou, unei operații, de această dată fiindu-i extirpată întreaga tiroidă, dar și cancerul fiind eliminat din organism.

Elena Merisoreanu alaturi de cele doua fice ale sale si de nepoti, in urma cu 20 de ani

Elena Merișoreanu alături de cele două fiice ale sale și de nepoți, în urma cu aproximativ 20 de ani

Elena Merișoreanu are un mariaj trainic, de peste 40 de ani, cu Viorel, cel care, în tinerețe i-a furat iremediabil inima. L-a cunoscut în timp ce era student la Academia de Poliție și făcea practică în locurile sale natale. Cu toate că la acel moment era curtată de un amabasador, frumoasa Elena l-a ales pe tânărul student care, ulterior i-a devenit soț. Cei doi au împreună două fete, pe Ella și Raluca, care le-au oferit minunata ocazie de a deveni bunici.

Citește și – Sofia Vicoveanca, dramele din spatele zâmbetului său

Citește și – Maria Ciobanu a fost acuzată că s-a căsătorit cu soțul celei mai bune prietene, Ileana Sărăroiu. Care este adevărul dramatic

Sursă foto: Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton