Neti Sandu, bună prietenă cu Elena Lasconi, a vorbit despre scandalul în care fosta jurnalistă este implicată. Zilele trecute, fiica primarului din Câmpulung Muscel a declarat public că este dezamăgită de faptul că mama sa a votat „Da” la referendumul privind familia tradițională din anul 2018. Mai mult, Oana Lasconi și-a numit mama „homofobă”.
Neti Sandu și Elena Lasconi au lucrat împreună aproape 20 de ani la Pro TV, iar între ele s-a creat o strânsă legătură de prietenie. Deși Elena a ales să renunțe la televiziune și să se implice în politică, cele două au rămas prietene. Totuși, astrologul spune că a ales să nu o sune în acest moment.
Neti Sandu, despre scandalul din familia Elenei Lasconi: „Sunt sigură că va rezolva problema”
Deși Elena Lasconi trece prin momente dificile în această perioadă, după declarația publică făcută de fiica sa, Oana, pe rețelele de socializare, Neti Sandu a mărturisit că a ales să nu o contacteze.
„Elena Lasconi e prietena mea. Și nu de ieri, de azi! În povestea asta, complicată nu am sunat-o însă! Și am să vă spun și de ce! În primul rând, fiindcă ea știe cel mai bine ce are de făcut. Nu are nevoie de sfatul meu sau al nu știu cui! Ea știe ce trebuie să facă și sunt sigură că va face”, a cdeclarat astrologul pentru Cancan.
Totodată, Neti Sandu spune că este sigură că Elena Lasconi își poate rezolva problema.
„Așa cum sunt sigură că va rezolva problema, la fel de sigură sunt și că știe că se bucură de prietenia mea necondiționată. Nu e nevoie s-o sun ca să-i spun asta”, a precizat ea.
Astrologul a explicat că a avut o perioadă mai încărcată la televiziune.
„În perioada asta, am avut, ca un mic amănunt, zile mai pline în televiziune, în ultima vreme, cu multe lucruri de făcut. Dar asta nu e o scuză!”, a subliniat Neti Sandu.
Citește și: De ce și-a schimbat Elena Lasconi numele din buletin. Cum este trecut în acte primarul din Câmpulung Muscel
Citește și: Spovedania lui Dorian Popa, după ce a fost prins drogat la volan: „Am greșit indiscutabil”
Oana Lasconi, acuzații dure la adresa mamei sale
Oana Lasconi (31 ani), singurul copil al Elenei Lasconi, a criticat-o public pe mama sa după ce aceasta a dezvăluit că a votat pentru familia tradițională la referendum, în urmă cu cinci ani.
„Sunt aici să vorbesc despre mama mea, Elena Lasconi. (…) Sunt în şoc şi absolut dezgustată să aflu că mama mea a votat DA la referendumul Coaliţiei pentru Familie pentru a susţine aşa-zisa familie tradiţională. Nu pot să descriu durerea pe care o simt nu numai ca fiică a ei.(…) Nu-mi vine să cred că persoana pe care am susţinut-o în cariera ei politică s-a dovedit a fi o homofobă”, a spus fiica primarului din Câmpulung Muscel pe pagina sa de Instagram.
„Nu m-aş fi aşteptat la aşa ceva niciodată.(…) Mă doare sufletul. Mă doare inima şi am palpitaţii de câteva ore.(…) Sufăr foarte mult şi nu-mi vine să cred. Consider că dacă eşti creştin şi crezi în legea iubirii+, ar trebui să lupţi pentru drepturi egale, pentru ca fiecare om să poată să îşi aleagă calea şi să-şi poată forma o viaţă fericită şi liniştită”, a mai spus Oana Lasconi despre mama sa.
Reacția Elenei Lasconi, după acuzațiile aduse de fiica sa
La scurt timp după ce Oana Lasconi a criticat pe rețelele de socializare- acțiunea mamei sale, Elena Lasconi a explicat, pe Facebook, de ce a ales să voteze pentru familia tradițională.
„După declarația mea de ieri în care am fost sinceră și am spus că din punctul meu de vedere căsătoria este între un bărbat și o femeie, s-au inflamat toate rețelele sociale. Îmi pare rău. Niciodată nu am avut nimic împotriva relațiilor dintre persoanele de același sex. Nu am nimic împotriva unui parteneriat făcut legal pentru a avea aceleași drepturi. Singura sensibilitate pentru mine ca persoană este asta: cuvântul căsătorie”, a scris Elena Lasconi pe pagina sa de Facebook.
„De 51 de ani trăiesc într-o societate în care căsătoria este între o femeie și un bărbat. Educația și formarea pe care le-am primit m-au adus în punctul acesta pentru că iubesc oamenii și lupt pentru drepturile lor. Am prieteni gay pe care îi respect, îi admir și îi susțin. Ei știu asta. Lecția pe care trebuie să o învățăm în viața asta este iubirea. Mi se pare dureros să știi și să simți cu toată ființa ta că iubești oamenii și să constați că primești înapoi ură. Și pentru ce? Sunt pentru căsătoria dintre o femeie și un bărbat și pentru un parteneriat legal între persoane de același sex”, a explicat primarul din Câmpulung Muscel.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Neti Sandu și Elena Lasconi
Sursă foto: Facebook
Ultima modificare noiembrie 9, 2023 5:35 pm