Elena Ionescu și Giorgos Athanasiadis s-au despărțit: „Așa am hotărât amândoi, să fie liniște”

.

Elena Ionescu și Giorgos Athanasiadis s-au despărțit după aproximativ un an de relație. Solista a șters imaginile cu ea și Giorgos din mediul online și a confirmat despărțirea.

Elena Ionescu și Giorgos Athanasiadis au fost întâi amici, relația lor de prietenie devenind, în timp, una de cuplu. Deși relația evolua bine, iar Giorgos era apropiat de fiul Elenei, perechea a decis de comun acord să se despartă.

Elena Ionescu și Giorgos Athanasiadis s-au despărțit după un an de relație. „Să fie liniște”

„Demult ne-am despărțit. Faptul că acum s-au șters imaginile de pe Instagram, asta e altceva, dar noi ne-am despărțit demult! Nu vreau să comentez mai mult, așa am hotărât amândoi, să nu vorbim, să fie liniște”, a declarat Elena Ionescu, pentru Spynews.

Elena i-a cunoscut pe părinții lui Giorgos anul trecut, de sărbători. „Am fost în vacanță. I-am cunoscut (n.red.: părinții) de sărbători. Mama lui este româncă. E multă grecească acolo. Nu îmi place să vorbesc foarte mult de partea personală. Când va fi un eveniment, clar o să îl aflați”, declara Elena Ionescu acum câteva luni, la Antena Stars.

Citește și: Elena Ionescu dezvăluie cum i-a schimbat Survivor România viața și cum își crește fiul: „Vreau să fiu prietenă cu copilul meu” / Exclusiv

Elena are un fiu, Răzvan Andrei, în vârstă de patru ani. Solista și tatăl lui Răzvan, Dragoș Stanciu, au divorțat la notar în septembrie 2019, după doar un an și câteva luni de căsnicie. Fostul cuplu s-a căsătorit în primăvara anului 2018, la un an de relație. La acea vreme, solista era însărcinată în 5 luni cu fiul lor.

Giorgos avea o relație apropiată cu fiul Elenei. „Se înțeleg foarte bine, e un băiat înțelept, un om matur, iar, cum eu am venit cu acest pachet, apreciez foarte mult că el este așa cum este. M-am bucurat că se înțelege atât de bine cu Răzvan, iar Răzvan ține foarte mult la el. Lucrurile au venit cumva natural, nu a fost nimic forțat. Mă bucur că s-a întâmplat așa. Deja locuim împreună, e o relație destul de serioasă”, mai declara Elena Ionescu în trecut, pentru Spynews.

Elena Ionescu își dorește să se recăsătorească și să devină din nou mamă

Despre o viitoare nuntă și copii, Elena a mai spus: „Prefer ca lucrurile să vină natural, nici nu mă mai gândesc. Dacă e să fie, o să fie, dacă nu, iar e bine. (…) Mi-aș dori, ca orice femeie, clar, dar nu e prioritar. Important să ne înțelegem noi bine, să fie ceva frumos, de continuitate. Nu exclud nici acest aspect (n.red.: copiii). Nu aș putea să fiu egoistă din acest punct de vedere. (…) Dacă Dumnezeu va vrea, eu nu mă voi opune”.

Citește și: În ce relații au rămas Elena Ionescu și fostul soț, la aproape 3 ani de la divorț

Motivul divorțului solistei ar fi fost infidelitatea. Dragoș ar fi înșelat-o pe cântăreața cu fosta lui parteneră. „Da, și-a asumat, dar, din punctul meu de vedere, erau mai multe derapaje de ceva timp. A fost nevoie să îmi confirm eu mie că nu e ceea ce trebuie. Dar a fost mai bine că totul s-a petrecut repede și radical, decât să fie mai târziu și mult mai greu”, mărturisea cântăreața în vara anului 2020.

Mai târziu, însă, Elena a spus că nu a fost, de fapt, înșelată: „El nu a avut o amantă cât am fost împreună. (…) El a plecat și după s-au întâmplat lucrurile pe care lumea le-a văzut, dar el nu m-a înșelat cât a stat cu mine. Astăzi avem o relație frumoasă, civilizată. Vine, are grijă de Răzvănel. În weekend îl ia… Ne înțelegem foarte bine”.

Foto: Instagram

Ultima modificare iulie 27, 2023 11:16 am

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale