Elena Ionescu i-a cunoscut pe părinții iubitului ei, Giorgos Athanasiadis. „E multă grecească acolo”

.

Elena Ionescu și Giorgos Athanasiadis formează un cuplu de aproximativ un an. Cei doi au fost întâi amici, relația lor de prietenie evoluând, în timp, într-una de cuplu. Recent, solista a dezvăluit că i-a cunoscut de sărbători pe părinții partenerului ei, mama româncă și tatăl grec.

„Evoluează (n.red.: relația), suntem bine, liniștiți. Am fost în vacanță. I-am cunoscut (n.red.: părinții) de sărbători. Mama lui este româncă. E multă grecească acolo. Nu îmi place să vorbesc foarte mult de partea personală. Când va fi un eveniment, clar o să îl aflați”, a declarat Elena Ionescu, la Antena Stars.

Elena Ionescu, despre întâlnirea cu părinții iubitului grec: „Mama lui este româncă”

Elena are un fiu, Răzvan Andrei, în vârstă de patru ani. Solista și tatăl lui Răzvan, Dragoș Stanciu, au divorțat la notar în septembrie 2019, după doar un an și câteva luni de căsnicie. Fostul cuplu s-a căsătorit în primăvara anului 2018, la un an de relație. La acea vreme, solista era însărcinată în 5 luni cu fiul lor. Noul iubit al Elenei și fiul ei au o relație apropiată.

„Se înțeleg foarte bine, e un băiat înțelept, un om matur, iar cum eu am venit cu acest pachet, apreciez foarte mult că el este așa cum este. M-am bucurat că se înțelege atât de bine cu Răzvan, iar Răzvan ține foarte mult la el. Lucrurile au venit cumva natural, nu a fost nimic forțat. Mă bucur că s-a întâmplat așa. Deja locuim împreună, e o relație destul de serioasă”, mai declara artista în trecut, pentru Spynews.

Citește și: Secretele cuplului Cristi Brancu – Oana Turcu, dezvăluite la FRESH by UNICA: „Mă iubește cum nu m-a iubit nimeni”. Cât investesc în educația fiului / Exclusiv

Citește și: Daniel Pavel și Ana Maria Pop, anunț despre căsătorie la Unica Urban Party: „E momentul când trebuie să se întâmple” / Video exclusiv

Citește și: Andreea Bălan i-a cunoscut deja părinții lui Victor Cornea. „Am fost acasă la el!” Relația lor a ajuns la nivelul următor

Elena Ionescu nu exclude căsătoria și să devină din nou mamă

Despre o viitoare nuntă și copii, Elena a mai spus: „Prefer ca lucrurile să vină natural, nici nu mă mai gândesc. Dacă e să fie, o să fie, dacă nu, iar e bine. Nu va schimba relația această trecere. (…) Mi-aș dori, ca orice femeie, clar, dar nu e prioritar. Important să ne înțelegem noi bine, să fie ceva frumos, de continuitate. Nu exclud nici acest aspect (n.red.: copiii). Nu aș putea să fiu egoistă din acest punct de vedere. (…) Dacă Dumnezeu va vrea, eu nu mă voi opune”.

Motivul divorțului solistei ar fi fost infidelitatea. Dragoș ar fi înșelat-o pe cântăreața cu fosta lui parteneră. „Da, și-a asumat, dar, din punctul meu de vedere, erau mai multe derapaje de ceva timp. A fost nevoie să îmi confirm eu mie că nu e ceea ce trebuie. Dar a fost mai bine că totul s-a petrecut repede și radical, decât să fie mai târziu și mult mai greu”, mărturisea cântăreața în vara anului 2020.

Mai târziu, însă, Elena a infirmat speculațiile: „El nu a avut o amantă cât am fost împreună. (…) El a plecat și după s-au întâmplat lucrurile pe care lumea le-a văzut, dar el nu m-a înșelat cât a stat cu mine. Astăzi avem o relație frumoasă, civilizată. Vine, are grijă de Răzvănel. În weekend îl ia… Ne înțelegem foarte bine”.

Foto: Instagram

Ultima modificare iulie 27, 2023 11:10 am

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale