Elena Gheorghe: „Sunt o mămică fericită şi norocoasă”

.

În viaţa personală nu şi-a făcut niciodată planuri, dar iată că reuşitele ei pe plan muzical şi afectiv au cam mers în paralel. Elena ne-a împărtăşit împlinirile, trăirile şi gândurile pe care le are în această perioadă frumoasă.
Recent ai susţinut un concert în Luxemburg.  Ai mers la invitaţia comunităţii de români sau a publicului de acolo?
Într-adevăr, concertul din Luxemburg a fost cel mai recent în afara țării, pentru publicul de acolo. Începând cu Disco Romancing, piesele mele au fost licenţiate în majoritatea țărilor şi unele au ajuns numărul unu în top. De anul trecut au început concertele în Spania, Germania, Slovenia, Israel, Italia şi în curând urmează Columbia, Mexic, Franța şi Japonia.

Piesele tale sunt difuzate la radiourile şi televiziunile de muzică europene?
Da, chiar mai mult, am fost chemată în Germania pentru a filma un clip la piesa „Hot Girls” cu Dony, pentru celebra televiziune Pro7. Vor ca această piesă să devină hitul verii acolo.

Eşti artistă, dar şi mămica lui Răzvan Nicholas (5 luni). Când nu eşti cu el te poţi concentra la ce faci?
Mă consider o mămică fericită şi norocoasă, pentru că am un băieţel sănătos şi foarte cuminte. Se mai întâmplă să mă apuce plânsul când plec de acasă, dar Nicholas zâmbeşte şi zâmbetul lui este molipsitor. Nu credeam că voi fi o mamă atât de lipicioasă. Vorbesc despre el tot timpul, îi sun pe părinţii mei şi câteodată. exagerez cu întrebările, dar aşa sunt mamele, nu? Mă rog, unele. Cât despre muzică, ea este hrana mea, a doua sursă de energie, iar pe scenă mă simt în largul meu. Fanii sunt şi ei la loc de cinste, îi iubesc şi comunicăm foarte des pe conturile de Facebook şi Twitter.
Elena Gheorghe: "Sunt o mămică fericită şi norocoasă"

Ai revenit pe scenă la două săptămâni după ce ai născut. Eşti o norocoasă a sorţii şi n-ai prea simţit urmele sarcinii!
Se poate spune că sunt o norocoasă, având în vedere că unele femei trec prin perioade dificile atunci când sunt însărcinate. Am reușit să-mi păstrez stilul de viaţă activ şi am avut grijă de alimentaţie mai mult decât înainte. Nu am renunţat la sport şi am cântat şi am dansat până la începutul lunii a opta, fapt care mi-a dat o stare de spirit extrem de bună.
Citeşte şi: Elena Gheorghe: Viaţa după DA!

Mai ai timp de repetiţii între schimbatul scutecelor?
Sunt organizată şi îmi fac timp pentru familie şi pentru muzică. Nu e ușor, dar nici imposibil. Am o viaţă frumoasă, cu de toate!

Tu şi Cornel faceţi cu schimbul sau vă ajută şi mamele voastre?

În prima lună, am reuşit să ne ocupăm doar eu şi Cornel de îngrijirea copilului şi ne-am descurcat foarte bine. Apoi s-au alăturat şi bunicii, care sunt topiţi după nepoţelul lor, mai ales că este primul venit în ambele familii. Iar Cornel este un tată implicat, el este echilibrul.

Când vor avea loc botezul şi nunta?
Anul acesta, pe lângă concertele din ţară şi străinătate, lansarea unui nou single, filmarea unui videoclip, filmările pentru emisiunea „M-a făcut mama artist”, finalizarea noului album şi turneul de promovare în Japonia, vom trăi şi cele mai importante momente din viața unui om: nunta şi botezul copilului nostru. Ambele vor avea loc la începutul lunii iulie, în zile diferite, pentru că vrem să ne bucurăm de fiecare moment în parte.

Acum, la vârsta de 26 de ani, ai dobândit mai mult decât sperai sau s-a întâmplat totul cum ai visat?
Să dai viață unui copil este mai mult decât mi-am putut imagina. Nu poţi spera la o bucurie mai mare decât cea pe care o simţi când îl strângi la piept. Pe plan profesional, sunt mulţumită de realizările de până acum, dar îmi doresc mai mult. Viaţa pe care o trăiesc e mai mult decât am sperat.
Citeşte şi: Elena Gheorghe îşi petrece ziua de naştere la piscină

Anul 2012 este cel mai fericit din viaţa ta?
Pentru mine este la fel de bun ca şi 2011, anul în care am născut. Este primul an de viaţă al lui Nicholas, o perioadă în care avem mult de lucru, dar şi multe evenimente frumoase şi importante.

Eşti unul dintre juraţii show-ului „M-a făcut mama artist” (Prima TV). Te consideri o persoană exigentă sau îngăduitoare?
Sunt o persoană obiectivă. Laud cu multă plăcere şi mă ridic în picioare când prestaţia concurentului este impresionantă şi critic în mod constructiv şi delicat prestaţia slabă.
 

Nu pot trăi fără…

…familie
„Pentru că familia este sufletul meu.”
…telefon
„Folosesc permanent telefonul mobil. Prin intermediul lui sunt conectată la fiinţele şi lucrurile importante pentru mine, iar pentru că are şi internet pot să fiu la curent cu tot ce se întâmplă.”
…muzică
„Deoarece mă exprim prin muzică şi reprezintă legătura mea principală cu fanii pe care îi am.”
Foto: Arhiva Libertatea, Facebook

Indiciul de astăzi, 31 iulie, este: sex

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton