Ela Crăciun lansează prima carte despre sarcină, “9 luni fără griji” 

.

Ela Crăciun lansează cartea ”9 luni fără griji”, prima carte despre sarcină a unui blogger din România. Volumul este scris având la bază experiența vedetei TV de mamă a trei copii și este susținut de informațiile medicilor și ale specialiștilor care le vor fi de ajutor, ca bază de informație, viitorilor părinți.  

”9 luni fără griji” include răspunsurile la 101 întrebări, cele pe care femeile însărcinate și le pun cel mai des, selectate din discuțiile în mediul online, pe blogul și paginile sale de socializare, cu femeile din comunitatea sa. Ela Crăciun a strâns informații extrem de utile de la specialiști, astfel încât viitoarele mămici să primească răspunsurile corecte la întrebările lor, axate pe studii medicale.

Cartea parcurge toate etapele sarcinii, întrebările și problemele cu care se confruntă viitoarele mame, abordând curajos chiar și subiecte considerate de multe persoane drept tabu, precum sexul în timpul sarcinii, miturile băbești, emoțiile și depresia unei gravide. Nu doar viitoarele mame vor găsi documentarea necesară, ci și partenerii acestora. Viitorii tătici se vor putea informa referitor la rolul lor în toată această călătorie, de la posibilitatea de a lua concediu de paternitate, până la însoțirea mamei la analize și sprijinul emoțional pe care îl acordă. Informațiile incluse în volum îi vor ajuta să își înțeleagă mai bine partenerele în această perioadă specială, plină de emoții.

”9 luni fără griji este o carte de suflet, pe care am scris-o atât din propria mea experiență de mamă, trecând până acum prin trei sarcini, cât, mai ales, intervievând cei mai buni specialiști pe care i-am avut alături. Sunt la bază jurnalist și știu cât de important este să ai informația corectă, de la o sursă de încredere. Așa cum procedez și pe blogul și pe canalul meu de YouTube, îmi doresc să vin în sprijinul tututor celor care vor să aibă o viață de familie frumoasă și sănătoasă”, – a declarat Ela Crăciun.

Cartea ”9 luni fără griji” va fi lansată pe 24 mai și este structurată în 12 capitole, fiecare dezvoltând o temă prin raspunsuri la cele mai frecvente întrebări ale viitorilor părinți.

Sursă foto: PR

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale