Ela Crăciun este însărcinată în patru luni și este nerăbdătoare să afle ce sex are bebelușul pe care-l poartă în pântece. În acest sens, vedeta și-a propus ca înainte să afle răspunsul în mod oficial de la medic, să încerce câteva metode băbești.
Ela Crăciun este la a treia sarcină, dar suspansul este la fel de mare, iar îndrăgita bloggeriță, denumită SuperMom, a postat pe site-ul său câteva tehnici tradiționale pentru a afla ce sex are bebelușul, tehnici pe care le-a și încercat, iar rezultatul a fost că este fetiță: “Atunci când afli că o să fii mămică ești cuprinsă de un amalgam de sentimente. Ești fericită, speriată, entuziasmată, te simți binecuvântată. Cel mai important lucru la care te gândești este firesc, că îți dorești să fie sănătos. Dar apoi, prima întrebare care încolțește în mintea ta e „oare ce va fi? fată sau băiat? Eu am deja și fetiță și băiețel, așa că nu pot să spun că îmi doream ceva anume. Dar asta nu înseamnă că nu sunt curioasă să aflu ce mă așteaptă. Până la vizita la medic unde voi afla oficial sexul copilului, am zis să mă distrez puțin cu niște tehnici băbești. Cred că multe mămici au trecut prin aceeași experiență. Iată ce am făcut!
Testul 1. Pulsul bebelușului. Se spune că dacă inima bebelușului are până în 140 de bătăi pe minut, atunci atunci ar fi băiețel. Dacă are peste, atunci ar putea fi fetiță. În cazul meu, a avut 159 de bătăi pe minut. Prin urmare, până acum, 1-0 pentru varianta fetiță.
Testul 2. Bicarbonatul de sodiu. Punem într-un recipient bicarbonat de sodiu, peste care adăugăm foarte puțină urină proaspăt recoltată. Dacă va face bulbuci ca un suc acidulat, atunci s-ar putea să fie băiat, dacă nu, fată. În cazul meu nu a făcut, deci, până acum 2-0 pentru varianta fetiță.
Testul 3. Calendarul chinezesc. Ei spun că este o metodă 100% verificată. Analizezi tabelul lor și, în funcție de vârsta ta și de luna când ai conceput bebelușul, vei afla ce vei avea. Am făcut și acest test și tot fetiță mi-a dat rezultatul.
Testul 4. Testul verighetei. Stai intinsă și deasupra ta cineva pendulează verigheta agățată de o ață lungă. Dacă se mișcă în cercuri, atunci e fată, dacă se miscă stânga-dreapta e băiat. În cazul meu, prima variantă. Deci 4-0 pentru fetiță.
Testul 5. Testul cu sarea. Se spune că dacă cineva îți presară sarea pe cap, fără să știi, iar tu duci mâna la nas și strănuți, atunci e băiat. Ei bine, așa am pățit eu, deci, în sfârșit 1 punct și pentru varianta băiețel. Trăgând linie, se pare că voi avea o fetiță, luând în calcul aceste superstiții. Bineînțeles că rezultatul sigur va veni abia la controlul medical. Am făcut aceste cinci teste din pură curiozitate. Vom vedea însă dacă rezultatul lor se potrivește cu ce îmi va comunica medicul” – a scris Ela Crăciun pe site-ul său.