Dwayne „The Rock” Johnson și Chris Hemsworth sunt cei mai bine plătiți actori de la Hollywood, potrivit revistei Forbes.
Johnson a câștigat, anul trecut, 89.4 milioane de dolari pentru rolurile sale din filme precum „Jumanji” și „Fast & Furious Presents: Hobbs & Shaw”.
Totuși, veniturile actorului au scăzut. Anul trecut, el ocupa tot prima poziție a topului, însă cu venituri în valoare de 124 milioane dolari.
Locul secund este ocupat de Chris Hemsworth, care a obținut un câștig substațial de 76.4 milioane dolari doar din filme. Actorul a avut roluri importante în „Avengers: Endgame” și „Men in Black: International”.
Chris Hemsworth a povestit, luna trecută, că a devenit actor deoarece familia sa avea o situație financiară precară.
„Inițial am vrut să le plătesc casa. Acesta a fost lucrul pe care mi l-am dorit cel mai mult”, a declarat el.
- Nu rata un top cu filme bune cu Dwayne Johnson!
Sursă foto: Northfoto
Ultima modificare septembrie 16, 2021 4:24 pm