…diva scăpătată Oana Zăvoranu se bagă în seamă, în căutarea succesului pierdut.
Vedeta fără portofoliu domiciliată în zona Călăraşilor – aproape de Hala Traian, dacă ştiţi ce vreau să spun – pretinde că a refuzat o ofertă de la Pro, la „Dansez pentru tine”, fiindcă e prinsă cu alte proiecte.
Hai, lasă-ne, Oana, ai primit vreo ofertă de a fi capul de afiş al vreunei stagiuni teatrale găzduite de un blog monden şi n-am auzit eu, lipsind un pic din ţară, scuzată îmi fie confesiunea…
Vecină cu mall-ul
…din categoria „anunţuri imobiliare”, Lili Sandu trâmbiţează pe lângă urechiuşele presei vânătoare de cancanuri faptul că a abandonat bunătate de apartament de pe B-dul Libertăţii în favoarea unei locuinţe luxoase de pe Nerva Traian.

Vai, Lili, ce zonă distinsă ai găsit şi cum vei putea tu de-acum înainte să părăseşti „mansion”-ul tău la ceas de seară în favoarea unei vizite la aşezământul cultural din Vitan, unde – e un avertisment amical – rişti să fii confundată cu vreo veveriţă de mall…
De la bal la bal
…aflu de pe sandy-bell.com că trupa vedetului cunoscut acum prin lobby-uri de hotel drept Horia Brenciu Orchestra se va da în spectacol alături de puştoaicele de la Wasabi, pe care le-am zărit recent la un party „juicy”… Inedita asociere se va produce la Balul Vienez de pe 28 februarie, de la Palatul Parlamentului. Ce să zic, proaspăt revenită de la Balul Strauss desfăşurat chiar la Viena – nu-mi deconspir identitatea, ci admit numai că m-au tras în poză paparrazzi portalului party.at -, abia aştept să fac niscaiva comparaţii…
Culmea ex-romantismului
…Miki, ex-Capital, a cărei vârstă reală rămâne un mister la fel de mare ca pătrunderea în showbiz a mirificului stilist Marian Dârţă, a fost cerută de nevastă la matinalul lui Răzvan şi Dani. Rămâne ca acest pisc al romantismului să fie întrecut doar de prezentarea exclusivă a detaliilor din noaptea nunţii la show-ul lui Dan Capatos, celălalt guest al revistei noastre, care îmi rămâne la fel de simpatic indiferent pe cine ar invita la miezul nopţii…
Vânătoarea vegetarienei
…Anamaria Ferentz, de care s-a auzit ultima oara când a cântat pentru invitaţii veşnic îndrăgostitului Ion Ţiriac, mărturiseşte că e vegetariană. O să mă întrebaţi „ei, şi?” Mi-aţi luat vorba din gură, dragelor…
IRIS