Ducu Bertzi, unul dintre artiștii prolifici de muzică folk ai României, a fost operat de urgență acuzând dureri de natură colecistică, informează Adevărul. Acum, artistul este în afara oricărui pericol.
Ducu Bertzi, operat de urgență. Cum se simte acum artistul?
Solistul a fost internat și operat de urgență. Ducu Bertzi a fost externat, urmând ca timp de două săptămâni să se odihnească pentru a face recuperarea mai ușoară.
„Am ajuns acasă. Acum sunt după operație. Urmează două săptămâni de recuperare și, dacă lucrurile merg spre bine, din nou la treabă!”, a declarat Ducu Bertzi pentru publicația Money.ro, citează Adevărul.
Artistul a împlinit 65 ani pe 21 septembrie. Ducu Bertzi și-a anulat cele cinci spectacole pe care urma să le susțină, dar promite că acestea vor fi reluate.
Artistul urma să cânte și în București, pe 11 octombrie, la Family Island, insula de pe Lacul Fundeni, alături de Cristi Dumitrașcu și Marius Bațu.
Foto: Libertatea.ro
Citește și:
Sofia Vergara, Angelina Jolie și Gal Gadot, în topul celor mai bine plătite actrițe în 2020
Robin Thicke, tată pentru a patra oară. Primele imagini cu burtica iubitei lui
Cum reușește Andreea Berecleanu să se mențină în formă la 45 de ani. Ultima ei masă e la ora 17:00