Drake, dat în judecată pentru 4 milioane dolari. Cum a reușit să înfurie conducerea revistei Vogue

.

Drake și 21 Savage au fost dați în judecată de către trustul de presă care publică  revista Vogue, Condé Nast, după ce artiștii ar fi folosit o copertă falsă a celebrei reviste pentru a-și promova noul album.

Luni, Condé Nast a intentat un proces împotriva lui Drake și a lui 21 Savage, susținând că „campania de promovare pe scară largă” a albumului „Her Loss” a fost construită în totalitate pe marca comercială a revistei Vogue. Asta după ce fotografiile de promovare a albumului îi îndățișează pe cei doi pe o copertă a revistei Vogue din luna decembrie.

Condé Nast și Vogue, acuzații grave la adresa artiștilor

„Totul este fals. Și nici nu a fost autorizat de Condé Nast”, se arată în plângerea depusă la tribunal.

De asemenea, în plângerea trustului se arată că copiile false ale revistei au fost distribuite în zone metropolitane ale Americii de Nord.

„Revista Vogue și redactorul șef al acesteia Anna Wintour nu au nicio implicare în promovarea albumului „Her Loss” și nu au susținut acest lucru în niciun fel”, se mai arată în plângere, potrivit People.

Albumul „Her Loss” este prima colaborare a lui Drake din 2015, când a înregistrat alături de Future albumul „What a Time to Be Alive” care a ajuns pe primul loc în topul Billboard 200.

Mai mult, Drake și 21 Savage au postat pe rețelele de socializare mulțumiri Annei Wintour și revistei Vogue pentru presupusa susținere, postări ce au avut „intenția de a înșela în mod deliberat”, potrivit Condé  Nast.

Foto: instagram / champagnepapi

„Eu și fratele meu la chioșcurile de ziare de mâine! Mulțumiri Revistei Vogue și Annei Wintour pentru iubirea și suportul în acest moment istoric”, scria în postarea de pe Instagram și Twitter, ce a fost ștearsă între timp.

Drake și 21 Savage, dați în judecată pentru 4 milioane dolari

Condé Nast cere acum daune în valoare de cel puțin 4 milioane de dolari sau triplul sumei obținute din vânzarea albumului, oricare din aceste sume este mai mare.

Pe lângă despăgubirile financiare pentru articolul promoțional „contrafăcut”, compania solicită și un ordin de restricție temporar pentru a opri utilizarea imaginii, împreună cu alte daune pentru încălcarea mărcii.

„Confuzia din rândul publicului este inconfudabilă”, se mai arată în plângerea depusă de trustul de presă.

Daunele aduse imaginii Vogue sunt cu atât mai mari cu cât mai multe publicații au preluat imaginile contrafăcute și le-au republicat, provocând furori pe internet.

Sursă foto: Profimedia, Instagram

Ultima modificare noiembrie 10, 2022 4:12 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale