Dragoş Bucurenci participă la „Dansez pentru tine”

.

Cea de-a IX-a ediţie „Dansez pentru tine” are un nou concurent. După Cătălin Botezatu şi Diana Dumitrescu activistul ecologist de la Asociaţia „MaiMultVerde”…
Dragoş Bucurenci, vine să îşi aducă contribuţia la împlinirea unui vis.

Motivând decizia de a participa la show-ul care va începe pe 19 martie, Dragoş a mărturisit:

„În primul rând, îmi place miza socială a programului: faptul că, prin ceea ce fac, nu mă ajut doar pe mine, ci şi pe altcineva. Este ceea ce încerc să fac şi în viaţa mea profesională de zi cu zi, prin cursurile pe care le ţin, prin proiectele pe care le derulez la «MaiMultVerde».

Şi este un mesaj foarte frumos cel pe care-l propune această emisiune: acela că atunci când vrei să ajuţi pe cineva, trebuie să depui tu însuţi un efort şi trebuie să te schimbi în primul rând pe tine.

Ne-am obişnuit să-i ajutăm pe ceilalţi dându-le bani sau dând câteva telefoane pentru ei. Eu cred că ajutorul adevărat este cel în care pui osul la muncă sau, ca în cazul nostru, la dans. M-a mai tentat ceva: emisiunea asta face ceva aproape incredibil, transformă oameni obişnuiţi în dansatori în ritm de două dansuri pe săptămână. Mie mi se pare de neratat o asemenea şansă. Nu cred că te întâlneşti cu ea de două ori în viaţă.”

Mai mult, deşi încă din copilărie se considera un „dezastru” la capitolul dans, după o vizită în America Latină în urma căreia s-a îndrăgostit iremediabil de tango şi după o experienţă plăcută datorată coregrafei si dansatoarei Elwira Petre, sotia lui Mihai Petre, cel mai nou participant al competiţiei „Dansez pentru tine” este încrezător în forţele proprii:

„Abia acum un an şi jumătate, am reuşit să-mi înfrâng această teamă, când am dansat tango împreună cu Amalia Enache la o gală de strângere de fonduri. A fost, într-o mare măsură, meritul Elwirei Petre, profesoara noastră: primul om care mi-a spus că oricine poate să danseze (…)

„Sigur că va fi foarte frumos şi dacă voi câştiga, dar, mai înainte de a mă gândi la asta, eu îmi propun să mă concentrez asupra unui obiectiv mai uşor de realizat: să rămân în concurs pentru încă o ediţie şi pentru încă una, până la sfârşit, ca să pot să dansez cât mai mult. E o provocare foarte mare, dar, dacă mă uit mai atent la trecutul meu, mie mi-au plăcut întotdeauna provocările.”

Foto: PR

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton