Dragoș Bucurenci a avut o reacție dură la adresa artiștilor indignați de recitalul de manele de la gala Gopo

.
Dragoș Bucurenci le-a dat o replică dură celor care s-au arătat indignați de mini recitalul de manele susținut la gala premiilor Gopo.

Gala premiilor Gopo din acest an a fost un eveniment înconjurat de controverse, un anumit moment reușind să încingă spiritele. Trupa cântărețului de manele Dan Bursuc, Kana Jambe, a urcat pe scenă unde a susținut un mini recital ce a făcut parte dintr-un moment mai amplu. Înainte ca formația să urce pe scenă a fost proiectat scheciul „Romanian Rhapsody”, iar prezența Kana Jambe a fost o trimitere la filmul care a câștigat premiul pentru cel mai bun debut, „Soldații. Poveste de Ferentari”, în care apare și Dan Bursuc.

De asemenea, organizatorii au expplicat pentru Adevărul că și-au dorit ca gala din acest an „să fie o pledoarie pentru diversitate, acceptare și toleranță”.

După acest moment, mai mulți artiști, printre care Mihai Mărgineanu și Aurelian Temișan au avut reacții acide și au catalogat decizia organizatorilor drept una rușinoasă.

Dragoș Bucurenci, reacție dură la adresa artiștilor

Bucurenci, care este activist civic, jurnalist, consulant în comunicare și cunoscut pentru susținerea minorităților, le-a dat o replică dură acestora. El a făcut trimitere la propriile cariere: versuri deochiate și coveruri după „marea manelistă” Romica Puceanu. Mai mult, el a catalogat aceste ieșiri drept rasiste.

Înțeleg că un mare actor, care a încântat publicul cu versuri sensibile ca „Ce frumoasă eşti / Nu te-aş f… să-mi plăteşti / Să-mi dai banii cu căciula / Nu ţi-aş arăta nici p… / Şi ce faţă ai / Când te scoli după f…”, s-a arătat consternat de faptul că s-a cântat o manea ieri seară la Premiile Gopo. Un alt mare artist, care cântă cover-uri după (cu adevărat) marea manelistă Romica Puceanu, precum şi alţi intelectuali fini şi-au dat, de asemenea, ochii peste cap în faţa unei asemenea blasfemii. Nu e niciun secret că suntem încă rasişti până-n măduva oaselor, dar e întotdeauna amuzant să vezi că taman cei cărora le pute muzica altora sunt cei ale căror producţii muzicale nu miros nici ele tocmai bine”, a început Dragoș Bucurenci.

El nu s-a oprit aici, numindu-i pe cei indignați, „patrioții lui pește prăjit”.

În rest, nicio surpriză în legătură cu dubla măsura. Suntem deschişi la minte, o ardem cool, ascultăm muzică lăutărească, ascultăm Paraziţii, ascultăm Corina Chiriac şi Mirabela Dauer, ascultăm chiar şi manele, dacă sunt vechi, adică de muzeu („Şaraimanul” Romicăi Puceanu ce-o fi?!), n-avem nicio prejudecată, dar manelele din zilele noastre chiar sunt sub demnitatea noastră, pentru că, nu-i aşa?, asta-i muzică ţigănească şi la noi în România, în grădina Maicii Domnului, numai ţiganii ascultă manele, aşa să ne-ajute Dumnezeu. Fraţii mei, patrioţii lu‘ peşte prăjit, întrebaţi-l pe istoricul Răzvan Theodorescu de unde vine muzica de la Deşteaptă-te, române!. O să aveţi o mare surpriză, legionari dumneavoastră!“, a continuat Bucurenci.

Serios acum, e aşa de greu să trăim laolaltă în ţara asta, fără să ne mai dăm ochii peste cap când nu ne place cultura altora? Din câte ştiu, dintr-o manea n-a murit nimeni, dar din rasism, fascism şi xenofobie au murit nişte milioane de oameni pe continentul ăsta. Totul începe cu dispreţ şi se termină cu nişte hecatombe. Eu încă mai sper că măcar cei mai educaţi dintre noi vor învăţa odată lecţia asta. Dar ce-mi răcesc eu aici tastele? Ştiu bine că marilor noştri artişti le e indiferent cum vor intra în istorie. Te trailes bahtalo!“, a încheiat Dragoș Bucurenci postarea.

Sursă foto: Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton