Doru Todoruț (43 de ani), solistul trupei Deepcentral, și Rocsana Daliana Todoruţ au divorțat în urmă cu 7 ani. Recent, fosta soție l-a dat în judecată pe artist pentru pensie alimentară.
Doru Todoruț, dat în judecată de fosta soție pentru pensie alimentară
„Eu am plătit pensie alimentară fetelor, doar că a fost mai mică, din cauza pandemiei care ne-a blocat economic, financiar și profesional. Nu știu cum să gestionez situația altfel.
Am dat pentru fetițele mele jumătate din sumă, rămânând ca acum, în instanță, să vedem cum se vor soluționa problemele.
Ea a cerut executare silită. Nu mai este nimic de făcut decât să lăsăm să se întâmple așa cum prevede legea”, a declarat Doru, pentru Antena Stars, potrivit Spynews.
„Petrec timp cu fetele. Pentru că aveam un program încărcat înainte de pandemie, programul de vizită a fost fixat ca unul flexibil. Am petrecut mult timp cu ele în această vară.
Vorbim la telefon zilnic. Ne vedem video. Avem o relație părinte-copil sănătoasă, solidă și ne bucurăm unul de alții. Eu și fosta parteneră am luat deciziile noastre în viață, dar sunt prezent aici pentru fetițele mele și restul ca valul trece”, a mai declarat.
Rocsana și Doru au împreună trei fiice, Rebecca (10 ani) și gemenele Eva și Natalia (8 ani).
„A fost o decizie comună aceea de a nu vorbi despre divorț. Copiii trebuie să se bucure de copilărie, adulții mai fac greșeli. Ca părinți relaționăm foarte bine, mai bine decât atunci când eram împreună.
Există înțelegere și liniște. Gemenele sunt încă mici și nu știu nimic, dar Rebeca are 5 ani și a pus niște întrebări firești. Realitatea s-a acceptat destul de ușor”, declara în trecut solistul, potrivit Click!.
Foto: Instagram / Libertatea.ro
Citește și:
Pepe și Raluca Pastramă au divorțat: „Cel mai greu ne-a fost să discutăm cu copiii”
Cum s-au cunoscut Pepe și soția lui? „La fix o săptămână de la ziua mea”
Carmen Grebenișan și logodnicul ei, testați pozitiv cu noul coronavirus
Ultima modificare ianuarie 4, 2021 12:27 pm