Dorința Annei Lesko la vârsta de 44 de ani: „Vreau să mai am un copil”

.

Anna Lesko a împlinit 44 de ani. Cântăreața originară din Republica Moldova și-a sărbătorit ziua de naștere departe de casă. Artista s-a aflat la Milano în ziua aniversării sale.

Aniversarea a prins-o în Italia, la Milano, acolo unde Anna Lesko a mers pentru o vacanță de câteva zile.

Anna Lesko, la împlinirea vârstei de 44 de ani

Cântăreața a fost invitată în platoul emisiunii „La Măruță”, acolo unde a vorbit despre cum se simte la cei 44 de ani, pe care tocmai i-a împlinit și cum a reușit ea să se schimbe din punct de vedere emoțional în tot acest timp.

„E frumoasă, e o vârstă minunată. E o vârstă superbă pentru o femeie. Cred că este o vârstă la care femeia este mult mai asumată. Ca să ajung în stadiul acesta, am muncit foarte mult la nivel emoțional. Este foarte important ca femeia, după 35 de ani să investească foarte mult în inteligența emoțională”, a spus Anna Lesko.

Citește și: Cum i-a spus Anna Lesko fiului ei că ea și tatăl lui s-au despărțit

Cântăreața mărturisește că vârsta de 44 de ani nu este una care să îi dea fiori. Spune că este o situație peste care trebuie să treci cu grație, iar cel mai important factor este susținerea familiei.

„Vreau să mai am un copil”

Mereu în antrenată pentru spectacolele sale și cu o formă de invidiat, artista mărturisește că are grijă de corpul ei, cum poate mai bine. Cântăreața dezvăluie că are grijă în primul rând de mintea ei, face sport, mănâncă echilibrat și are un fel de a mânca sănătos.

Citește și: Anna Lesko, rețetă specială de cozonac: „Așa îmi place. Multă umplutură și mai puțină cocă”. Ingredientele de care ai nevoie

Anna Lesko spune că își dorește să fie din nou mamă și să îi ofere fiului ei, Adam un frate sau o surioară.

„Vreau să mai am un copil. Timpul trece și aș fi vrut să îi fi oferit mai devreme lui Adam (n.r un frate). Îmi doresc foarte mult să se întâmple lucrul acesta și cred că se va și întâmpla”, a spus Anna Lesko, în emisiunea de la PRO TV.

Cântăreața este mama unui băiețel

Artista, în vârsta de 44 de ani, a devenit cunoscută acum mai bine de 20 de ani, atunci când a lansat melodia „Ard în flăcări”.

La vremea respectivă, Anna Lesko era într-o relație cu Irinel Columbeanu. Cei doi au fost împreună timp de 8 ani, până când locul de la vila din Izvorani a fost ocupat de Monica Gabor.

Artista a mai avut o relație de 8 ani și cu Dj Vinnie, alături de care a devenit mama unui băiețel.

Sursă fotografii: Facebook/ Captură PRO TV

Ultima modificare ianuarie 13, 2023 11:14 am

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale