Dorian Popa (34 de ani) și-a obișnuit fanii cu schimbările fizice prin care a trecut de-a lungul anilor. El este de mulți ani adeptul intervențiilor estetice de tot felul și nu s-a ferit niciodată să vorbească public despre ele.
Dorian Popa a început anul cu o nouă intervenție estetică
De curând, chiar la începutul noului an, Dorian Popa a apelat din nou la ajutorul medicilor pentru a-și face implant de păr. Nemulțumit de podoaba capilară, el a decis că este momentul pentru o schimbare la nivel fizic.
„Frații mei, este oficial, am dat jos plantația!”
Dorian Popa a vorbit despre întreaga experiență pe rețelele de socializare, acolo unde ține legătura cu fanii săi de pretutindeni. Artistul a explicat într-un InstaStory că și-a făcut câteva ”completări”, deoarece are deja un implant făcut acum ceva timp pe toată zona scalpului. Dar au fost câteva zone unde părul nu a crescut corespunzător, iar situația trebuia remediată.
Citeşte şi: Dorian Popa, investiție de 30.000 de euro: „O afacere în care merită să mă implic”
„Frații mei, este oficial, am dat jos plantația. Începem procedeul de îndesire. Astăzi facem completări, implantul pe care îl am e foarte blană, dar s-a mai dus pe aici, așa că aveam un gol-două care mă supără. Intrăm în 2023 cu refresh la maxim! (…)
Citeşte şi: Dorian Popa, revoltat după ce a mers la un restaurant din Turda: „România, trezește-te!”. Ce a pățit cântărețul
Gata extracția, de la spate s-a luat răsadul și acum urmează să îl plantăm frumos în toate golișoarele. HÎTZ, Johnutzule, oficial am ajuns acasă…”, a explicat Dorian Popa, pe Instagram , după vizita la cabinetul medicului estetician.
„Mi-am îndeplinit un vis!”
Dorian Popa a mai spus că și-a făcut implant de păr și în zona feței, deoarece nu i-a crescut o barbă deasă, așa cum și-a dorit mereu. Implantul de barbă, spune Dorian, a fost făcut acum 5-6 ani.
„Dacă acum 5-6 ani de zile aveam să-l cunosc pe doctor (n.r. – care s-a ocupat de implant), ajutându-mă să îmi îndeplinesc un vis pe care nu aș fi crezut vreodată că îl pot îndeplini și anume să am barbă, ei bine, după barbă, pentru că am prins gustul implantului de păr, acum vreo 2 ani m-am reîntors la domnul doctor pentru o completare de tâmple și o îndreptare a bretonului, pentru că îmi place foarte mult să mă tund scurt și atunci când te tunzi scurt este foarte important ca linia bretonului să fie dreaptă ca să se vadă freza corect.
Citeşte şi: Ce avere are Dorian Popa. „Sunt mai bogat decât credeam că voi fi!”
Iar acum, a treia oară, m-am dus la o așa numită îndesire. Ce înseamnă asta? Înseamnă că în zonele în care eu nu-mi implantasem, normal că părul a început să se mai rărească sau să se mai slăbească și în lumină, atunci când eram tuns scurt, se vedea pielea capului mai pregnantă decât unde era părul mai des, motiv pentru care am apelat la această metodă numită îndesire” – a dezvăluit Dorian Popa, pentru click.ro.
Foto – Facebook
Ultima modificare ianuarie 6, 2023 4:09 pm