Dorian Popa a dat prima sa declarație, la mai mult de o săptămână de când a fost prins drogat la volan. Vloggerul a recunoscut că a fumat canabis cu câteva zile înainte de a fi oprit în trafic, fiind conștient că va ieși pozitiv la Drug Test.
Artistul în vârstă de 35 de ani și-a cerut scuze, precizând că a făcut o greșeală mare și că a dat un exemplu negativ prin fapta sa.
Dorian Popa a recunoscut că a consumat canabis
În cadrul unui clip postat pe Youtube, Dorian Popa a vrut să le explice fanilor săi ce s-a întâmplat, meționând că nu încearcă să își găsească scuze.
„Vreau să îmi cer scuze tuturor celor care mă urmăresc, care își încep dimineața cu vloggurile mele. Am greșit indiscutabil la vârsta și experiența pe care o am. Îmi pare nespus de rău. Prin ceea ce am făcut am dat un exemplu negativ și prin ceea ce urmează vă spun că nu vreau să mă scuz, ci doar să relatez contextul în care s-a întâmplat. Nu mă scuz, îmi asum pe deplin consecințele acțiunilor mele. Recunosc, am consumat canabis, nu în ziua în care am fost oprit de poliție, ci am consumat, lucru pe care, așa cum v-am spus, îl regret, mai ales pentru că eram conștient că poți ieși pozitiv la această substanță chiar și după câteva zile”, a afirmat Dorian Popa, în prima declarație publică făcută la aproape două săptămâni după ce a fost prins sub influența substanțelor interzise la volan.
Vloggerul a explicat că era lucid în momentul în care a urcat la volan și că a ales să nu mai apeleze la ajutorul șoferului său pentru că era aproape de casă.
„Procesul meu idiot de gândire a fost că aveam o plecare din țară pentru filmări programată de mult, la care nu voiam să mă duc, și știți foarte bine că îl am ca șofer pe Edi, Edi care m-a condus la toate concertele din țară și când am avut problema cu genunchiul și tot așa. Vineri, în ziua în care s-a întâmplat am fost acasă toată ziua. Cum nu a trebuit să plec nicăieri, nici nu l-am mai deranjat pe Edi. Seara, din păcate, am făcut cea de-a doua greșeală. Aveam nevoie să mă duc până la un stop și exact ca un prost am zis „ce se poate întâmpla până la câteva sute de metri de casă?”. O greșeală flagrantă pe care mi-o asum. Deși eram lucid, încadrarea în lege era aceeași”, a mai spus Dorian Popa.
Citește și: Raportul toxicologic în cazul lui Dorian Popa. Ce arată analizele făcute la INML
Citește și: Iulia Albu și Marian Godină, după ce Dorian Popa a fost prins drogat la volan: „Păcat de toată munca lui”
Dorian Popa, despre întâlnirea cu polițiștii: „Ieșisem din duș, am tras un halat pe mine imediat și ca retardatul m-am urcat în mașină”
Dorian Popa a povestit cum a ajuns să urce la volan în lenjerie intimă și halat. Acesta a precizat că a fost o experiență pe care nu vrea să o mai repete vreodată.
„Ieșisem din duș, am tras un halat pe mine imediat, nici nu m-am uscat pe păr că știam că mă întorc în 5 minute și ca retardatul m-am urcat în mașină și am plecat la magazin. La scurt timp după ce am ieșit din garaj am fost oprit de un echipaj de poliție. Domnii polițiști au fost foarte respectuoși și și-au făcut datoria foarte frumos și elegant, așa cum este normal. Și eu am fost cooperat, politicos, respectuos. Am respectat toate indicațiile lor, am făcut DrugTestul fără nicio ezitare, deși eram conștient că sunt șanse reale să iasă pozitiv. Chiar dacă eu eram lucid”, a povestit Dorian Popa.
„A durat 10 minute până când aparatul a dat rezultatul. Acele 10 minute au fost cele mai lungi din viața mea. Și acele 10 minute au fost cele în care eu mi-am învățat lecția. Pentru că am realizat că, indiferent de rezultat poztivi sau negativ nu îmi mai doresc să trec niciodată prin așa ceva, dintr-o greșeală stupidă. Rezultatul a fost că în saliva mea există urme de canabis”, a mai spus vloggerul.
Acesta a explicat că a simțit nevoia să fumeze atunci pentru a se relaxa, după o perioadă agitată și după despărțirea de iubita lui, Claudia Iosif.
„Toate astea m-au copleșit și au contribuit la greșeala tâmpită pe care am făcut-o”, a precizat Dorian Popa.
Dorian Popa: „Învățați din greșeala mea!”
Deși a recunoscut că a consumat canabis, Dorian Popa susține în continuare că nu este bine să consumi substanțe interzizse și își îndeamnă urmăritorii să învețe din greșeala pe care el a făcut-o.
„E o greșeală pe care o să o regret toată viața. Mulți au făcut o paralelă între faptul că am fumat iarbă și faptul că de-a lungul timpului am avut mesaje antidrog, judecându-mă drept ipocrit. Aveți tot dreptul să mă judecați, puteți să mă faceți dobitoc, puteți să mă faceți inconștient, dar nu consider că am fost ipocrit. De ce? Deși mulți mă văd ca un model și un reper, eu nu m-am autoproclamat unul. Da, în viața publică am căutat întotdeauna să transmit mesaje corecte, inclusiv să le spun celor care mă urmăresc să nu se drogheze, să nu facă exces de alcool”, a mărtursit vloggerul în spovedania făcută în fața urmăritorilor săi din mediul online.
„Dar, la sfârșitul zilei sunt om și ca orice om am făcut greșeli. Chiar dacă între patru pereți am făcut o greșeală inconștientă când am fumat, nu consider că este ceva rău faptul că am îndemnat tinerii să nu se drogheze. (…) Oricât de ciudat ar suna, eu încă susțin mesajul. Da, am greșit, dar asta nu înseamnă că aș fi vrut vreodată să fiți influențați și voi să faceți ca mine. Niciodată nu e bine să te droghezi. Și o să susțin asta toată viața mea. Mai mult acum simțind pe propria piele consecințele imense care au rezultat dintr-o greșeală stupidă. Mai mult, vă îndemn să nu faceți asta niciodată! Învățați din greșeala mea!”, a completat Dorian Popa.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Dorian Popa
Sursă foto: Instagram, Captură video
Ultima modificare noiembrie 9, 2023 5:35 pm