Dorian Popa, îngrijorat că a moștenit problemele medicale ale părinților: ” Încep o revizie completă a întregului corp!”

.

Dorian Popa (32 de ani) și-a îngrijorat fanii cu cea mai recentă postare pe YouTube. Artistul a postat un filmuleț în care povestește că s-a dus la doctor, pentru a face o serie de investigații medicale. Dorian Popa se confruntă cu unele probleme de sănătate, la nivelul rinichilor, moștenite de la mama sa.

„Am mai mult de jumătate de an de când îmi propun să intru în revizie. Nu mi-am mai făcut de mult niștre controale amănunțite, plus că ultimele luni au fost cu probleme pentru mămișor și pentru cumnata mea, care au pietre la rinichi. Așa că am tras o singură concluzie, geneticul familiei Popa din punct de vedere al rinichilor este zob, este ereditară, așa că trebuie să fim atenți. Eu am învățat că mai bine prevenim, decât să te chinui să repari”, a explicat Dorian Popa în podcastul său.

Artistul spune că bănuiește că ar avea astfel de prbleme pentru că, în timpul unei ședințe de refelxoterapie, a descoperit că are în talpă o gâlmă, în punctul care indică zona rinichilor.

„În timp ce făceam reflexoterapie am simțit că am o gâlmă în talpă și am întrebat ce e cu ea. În talpă sunt centrii care reprezintă tot organismul nostru și zice că e din zona rinichilor și că ea crede că trebuie să mă verific. Nu mi-a venit să cred, asta e cea mai mare problemă a familiei Popa. Acum mi-am făcut programare la ecografie, voi începe o revizie completă a întregului corp. Așa e normal, nici mie nu mi-a căzut bine, dar e mai ok să aflăm din timp. Sunt programat la endoscopie și colonoscopie pentru că am niște hemoroizi cronici de la tatăl meu”, a mai dezvăluit vedeta.

Mama lui Dorian Popa, operată din cauza problemelor cu rinichii

La începutul lunii iunie, mama artistului, Luminița Popa s-a operat după ce medicii i-au descoperit o piatră de 14 mm care coborâse spre ureter.

„Am fost foarte norocoasă că am un ureter suficient de larg încât au putut intra să-mi prindă piatra, care se prinsese în pereți… de la lactate și brâzeturi (n.r. – una dintre cauzele afecțiunii)”, a mărturisit atunci mama lui Dorian pe YouTube.

Foto – Facebook

Ultima modificare iulie 28, 2021 5:43 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale