Doi rapperi celebri din România, mesaje acide și neînțelegeri fără sfârșit: „Latura lui umană lasă de dorit”. Despre cine este vorba

Nosfe (36 ani) este unul dintre cei mai cunoscuți artiști de la noi, lansând piese atât solo, cât și în cadrul formației de trap Șatra BENZ. La aproape trei ani de când trupa a rămas doar cu patru membri în loc de cinci, celebrul rapper i-a dat replica lui Killa Fonic după ce acesta din urmă i-a acuzat pe foștii colegi că au transformat proiectul „într-un business”.

După ce a devenit unul dintre membrii fondatori ai trupei Șatra BENZ în 2015, Killa Fonic a decis să părăsească formația în 2019. La aproape trei ani de la separare, atât Nosfe, cât și Killa continuă să aibă versiuni diferite ale colaborării lor profesionale. Din Șatra Benz mai fac parte Super ED, Keed și Lu-K Beats.

Invitat la podcastul produs și găzduit în exclusivitate de canalul de Youtube Happyfish „Aproximativ discuții”, cu Gojira, Nosfe, pe numele lui real Darius Vlad Creţan, a vorbit deschis despre proiectul Șatra BENZ și colaborarea cu Killa Fonic, cel care și-a acuzat foștii colegi că au transformat proiectul într-un business: „s-au spus niște minciuni. (…) El nu venea la repetiții, nu venea la concerte. Era super evident că el era epicentrul grupului, cel puțin pentru fani. E foarte talentat, nu am să spun nimic rău despre latura lui artistică, dar latura lui umană lasă de dorit. A greșit prin felul în care a abordat situația (…)”, a comentat el la podcast.

Vezi video:

Poți urmări podcastul integral pe YouTube.

„Ne doream să ținem în picioare acest fenomen”

De când s-a apucat de rap, artistul a crezut că nu-l poate întrece nimeni, însă recunoaște că a fost un moment în formația Șatra BENZ când și-a dat seama „că nu e cel mai tare”.

El (n.r. Killa) trebuie să vorbească doar cu sufletul deschis așa cum a pretins că este când făcea parte din Șatra Benz. Noi l-am iubit și i-am permis multe chestii și îl iubesc și acum ca om pentru că eu nu urăsc pe nimeni și nu urăsc nimic și e foarte tare ca artist, chiar dacă îmi este greu uneori să-l ascult din cauză că spune niște bullshituri la adresa noastră. (…) Noi nu țineam cu dinții de Killa Fonic, noi ne doream să ținem în picioare acest fenomen, la nivelul la care era, adică cu toții. A fost o influență destul de mare Șatra Benz și cu el, și fără el. Eram mai mult pe partea asta de suport, de a ține trupa unită, să facem treabă. Eu chiar sunt ăla visător. (…) Nu contribuiam activ înainte pentru că, într-adevăr, poate nu eram cel mai puternic din Șatra BENZ. Fiind mai mult rapper/trapper, eu am pătruns mult mai greu către publicul nostru. Eram simplu, mă îmbrăcam în negru, eram cu barbă”, a lămurit Nosfe.

Când două tabere se ceartă, acum depinde de caracter”

Acum câteva luni, artistul Killa Fonic a vorbit deschis despre motivul pentru care a decis să părăsească formația.

Unii vorbesc mai puțin, eu am crescut cu o anumită mentalitate în familie, să nu le spui ceea ce gândești. Poți să le împărtășești gânduri sau învățături, dar aspecte care țin de intimitatea familială și eram un soi de familie, am învățat să le păstrez în casă. Ei au jucat celălalt rol, rolul de a mă ataca puțin, au trecut și ei peste, ca să fac lumină, Șatra Benz a fost un proiect care s-a făcut din pură pasiune și fun, și experiment (experimentam tot felul de chestii fără să ne luăm după nimic). La un moment dat, nu știu dacă a fost egocentric sau nu, nu ne-am înțeles, (n.r. proiectul) a devenit business. Pentru mine, din punct de vedere business, nu am avut niciun soi de interes pentru acest proiect Șatra Benz, pentru că eu îmi făceam treaba și solo, ca și ei. Eu am știut de la început ce pot să fac. Știam că ce pot să cânt cu ei e diferit de ce pot să cânt eu singur”, a povestit, la rândul său, Killa Fonic într-un alt episod la Aproximativ discuții cu Gojira.  

Ultima modificare februarie 1, 2022 11:24 am

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale