DJ Wanda a primit cadou o expediție la Polul Nord

.

DJ Wanda și Karl Katavich au sărbătorit anul acesta primul Valentines Day în calitate de soț și soție. Cu această ocazie, vedeta a fost surprinsă de soțul ei cu un cadou cât se poate de inedit ce a bucurat-o enorm: o expediție la Polul Nord!

DJ Wanda și Karl și-au sărbătorit iubirea la unul dintre cele mai exclusiviste restaurante din Londra, Novikov. Îmbrăcați elegant, cei doi soți au savurat delicioase preparate italienești, și-au făcut declarații de dragoste și s-au sorbit din priviri toată seara.

A fost o zi cu adevărat specială. Dimineața am petrecut-o împreună la noul salon de tatuaje al Wandei din Londra, Wanda Tattoo, pentru că am avut oaspeti speciali, iar seara ne-am rezervat-o pentru o cină romantică. Obișnuim des să ieșim în oraș ‘la întâlnire chiar dacă suntem acum soț și soție. Ne iubim în fiecare zi, fie că este sau nu Ziua Îndrăgostiților. Totuși, pe 14 februarie am scos-o la unul dintre restaurantele noastre preferate din Londra, Novikov, și ne-am bucurat din plin de atmosfera plină de iubire specifică sărbătorii de Valentines Day”, povestește Karl Katavich.

Știm deja despre DJ Wanda că este pasionată nu doar de tatuaje, ci și de călătorii. Astfel că, în timpul cinei de Ziua Îndrăgostiților, vedeta a fost surprinsă de soțul ei cu un cadou inedit. Nu un nou inel cu diamant, ci o expediție la Polul Nord!

Nu am cuvinte să vă spun cât sunt de bucuroasă. Am un soț minunat pe care îl iubesc enorm și care reușește întotdeauna să mă surprindă plăcut. Vom merge într-o croazieră în care ne vom bucura de peisajele glaciare și vom admira zonele nordice ale Norvegiei. Va fi cu adevărat o experiență extremă pe care o aștept deja cu sufletul la gură. Urmează să stabilim detaliile călătoriei și abia aștept să vă trimitem poze de la Polul Nord”, a declarat DJ Wanda.

Vezi în Galeria FOTO mai multe imagini cu DJ Wanda și soțul ei.

Sursă foto: PR

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale