DJ-ii Oliver Heldens și Robin Schulz, pe scena SAGA Festival

.

Doi dintre cei mai cunoscuți și apreciați DJi internaționali, Oliver Heldens și Robin Schulz, vin în septembrie la SAGA, primul festival de muzică electronică din București. Au milioane de fani, piesele lor sunt adevărate hituri în întreaga lume, show-urile pe care le creează sunt unice, iar la începutul toamnei vor aduce efervescența muzicii lor publicului din România.

Oliver Heldens ocupă locul 8 în Top 100 DJ Mag și s-a făcut remarcat prin sound-ul său eclectic. Are numeroase piese no 1, precum Turn Me On și Gecko, și milioane de streamuri pe platformele digitale, fiind unul dintre superstarurile muzicii house. Pe lângă faptul că este unul dintre cei mai de succes DJi și producători, Oliver este un adevărat perfecționist, lucrează foarte mult în studio, este orientat către inovație și gândește estetica fiecărui proiect al său în cel mai mic detaliu. După zeci de lansări de succes în 2020, Oliver a fost desemnat cel mai bine vândut artist de pe Beatport, a fost în top 10 DJ Mag pentru al treilea an consecutiv și a rămas în topul artiștilor cu cele mai multe streamuri din lume de pe Spotify. Oliver a fost și este headliner al unor festivaluri celebre precum Coachella, Glastonbury, EDC, Lollapalooza, Tomorrowland și Ultra.

Citește și:
(P) SAGA Festival, primul festival de muzică electronică din București
DJ-ul român Alex Parker, dezvăluiri din vacanță. A redescoperit unul dintre cele mai frumoase orașe din lume
Ovi, fostul reprezentant al României la Eurovision, implicat într-un accident rutier serios
Tatăl lui Britney Spears a acceptat să renunţe la tutelă. Ce a transmis avocatul artistei

Robin Schulz este unul dintre cei mai de succes și talentați artiști germani. Hit-ul Waves (feat. Mr. Probz), lansat în 2014, a fost unul dintre primele semne pentru toate lucrurile importante care aveau să se întâmple în cariera DJ-ului. Astăzi, single-urile sale sunt numărul 1 în zeci de țări și au miliarde de vizualizări pe YouTube și streamuri în sute de teritorii. A avut show-uri de excepție la cele mai mari festivaluri și evenimente de muzică din lume și turnee sold-out pe toate continentele, în fața a sute de mii de oameni, reușind de fiecare dată să creeze o adevărată frenezie în rândul lor. Robin Schulz și-a creat în timp propriul său sound recognoscibil, care trece barierele timpului: deep house combinat cu instrumente care dau o anumită notă de melancolie pieselor sale. Cu toate că este un artist care se bucură de notorietate la nivel global, Robin este întotdeauna cu picioarele pe pământ și un exemplu de modestie. “Sunt mândru că am aceiași prieteni și că pot arăta că prin muzică totul este posibil. Mai am încă atâtea de demonstrat și de realizat, atât de multe drumuri pe care să le străbat și obiective de împlinit”, spune el.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton