Coborâm un nivel şi le radiografiem pe superbele domnişoare fără ocupaţie precisă, însă omniprezente în peisajul media autohton.
Andreea Tonciu. Deja o „divă” cu ştate vechi, devenită faimoasă datorită…a?!? De cântat nu cântă, actriţă nu e, talente deosebite nu are, însă citim despre ea zi de zi. Ah, are o relaţie tumultoasă cu fotbalistul Mitea, implanturi mamare şi un nas mai impunător, ce a declanşat multe conflicte şi scandaluri, atent consemnate de media.
Mai e cineva care n-o ştie pe Sânziana? Sau, mai bine zis, pe Sânzi şi Ana? Pentru că nu aş putea să spun concret cine-i mai celebru: blonda sau sânii?
Simona Sensual nu mai are nevoie de vreo prezentare. E blonda supremă, deliciul presei şi al televiziunilor, aducătoarea de rating şi vânzări, singura femeie din lume care a descoperit că oamenii ce trăiesc în cabane se numesc „cabanoşi”, a reinventat legile matematicii (Pi are valoarea 1.41 în caz că nu ştiaţi!) şi deţine recordul absolut la certuri şi împăcări. Pentru că iubitul ei,