Din ce a câștigat Shurubel primii bani? Ei bine, aflați că prezentatorul de la „Vorbește Lumea”, emisiunea de la Pro Tv, avea job, la 16 ani, pe timpul verii. Mai exact, el asambla calculatoare, „meserie” care îi aducea un mic venit.
Bani face și acum, însă nu din asta. Shurubel spune că are o „relație” ok cu banii, că portofelul lui este deschis atât pentru bancnotele care ies, cât și pentru cele care intră.
"Am o relație foarte lejeră cu banii. Pentru că nu i-am avut niciodată în cantități mari, am învățat să nu țin cu dinții de ei. Îi las să plece când vor, mă bucur când se întorc și apoi îi las să plece iar. Am un dans plăcut cu energia banilor, iar ușa portofelului meu e mereu deschisă. Atât pe direcția de ieșire, cât și pe cea de intrare", spune Shurubel pentru UNICA.ro.
Prezentatorul de la Pro TV ne-a dezvăluit și cum și-a cunoscut soția.
"Iulia nu prea își expune viața în public, dar îmi dă voie, totuși, să vă povestesc că ne-am cunoscut la coadă, la analizele de sânge. Mi-a plăcut foarte mult de ea de când am văzut-o în sala de așteptare, dar mi se părea prea rafinată pentru mine. Odată cu trecerea timpului ne-am dat seama amândoi că suntem ca Yin și Yang sau ca Tom și Jerry; nu știu care dintre comparații se potrivește mai bine", ne-a spus Shurubel.
Bani face și acum, însă nu din asta. Shurubel spune că are o „relație” ok cu banii, că portofelul lui este deschis atât pentru bancnotele care ies, cât și pentru cele care intră.