Dieta cu gheaţă te scapă rapid de kilograme. A fost folosită de Doroftei şi Bute, dar şi de vedetele de la Hollywood

.

Este cunoscut faptul că vedetele ar face orice pentru silueta mult visată, iar dieta cu gheaţă, la care apelează şi sportivii de marcă, este cel mai bun exemplu în acest sens.

Dieta cu gheaţă porneşte de la faptul că organismul consumă foarte multe calorii pentru a încălzi mâncarea din stomac, în timpul procesului de digestie. Fostul campion mondial Leonard Doroftei a divulgat că o parte din strategia alimentară pusă la cale de Interbox împreună cu antrenorul şi nutriţionistul lui se baza pe gheaţă. „Patru zile înaintea meciurilor mă transformam în urs polar. Stăteam cu un prosop rece pe cap şi mîncam gheaţă”, a declarat fostul pugilist.

De altfel, şi Lucian Bute a trecut printr-o astfel de dietă în 2011, înainte de cântarul oficial pentru a intra în categoria supermijlocie, când a trebuit să dea 4 kilograme jos în doar 6 zile. Totuşi, deşi este folosită pe scară largă în rândul sportivilor, nutriţioniştii spun că este în stadiu de cercetare, fără să existe însă o concluzie medicală certă.

Interesant este faptul că această dietă este cunoscută şi testată şi de către vedetele de la Hollywood. Antrenorul personal al lui Jennifer Lopez, Gunnar Peterson, a dezvăluit într-un interviu cum îşi menţine acesta silueta, pe lângă un meniu echilibrat şi mult sport. „Cel mai mare secret al lui Jennifer, pentru formele ei de invidiat, este faptul că bea apă rece cu gheaţă”.

Actriţa Renee Zellweger este cunoscută pentru fluctuaţiile ei de greutate, ea fiind nevoită să se îngraşe vizibil pentru rolul din Bridget Jones, apoi să revină la silueta ei normală. Aşa că, pe lângă mese cu un nivel scăzut de carbohidraţi, actriţa mănâncă în loc de desert… cuburi de gheaţă.

Ce este dieta cu gheaţă
Potrivit acestei diete, după cele trei mese principale ale uilei trebuie să consumi cuburi de gheaţă spartă! La micul dejun, un pahar întreg, după prânz, trei cuburi, iar după cină, jumătate de cub de gheaţă sfărâmată. Dieta durează trei zile, timp în care este recomandat să faci jogging.

Stomacul este, practic, anesteziat prin aportul de gheaţă ingerată şi astfel dispare senzaţia de foame. Şi fiindcă organismul munceşte pentru a aduce la o temperatură normală aparatul digestiv, apare şi un consum suplimentar de calorii. Dieta nu este una testată cu rezultate certe, iar nutriţioniştii susţin că fără o monitorizare atentă, cura de slăbire poate da complicaţii de natură digestivă sau respiratorie.

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale