Dieta cu care Adele a slăbit 45 de kilograme

.

Adele a reușit să slăbească, într-un timp scurt, 45 de kilograme. Artista britanică a ținut o dietă strictă, însoțită de exerciții fizice, sub supravegherea antrenoarei sale personale, Camila Goodis.

După ce a anunțat co divorțează de soțul ei după o relație de șapte ani, Adele a făcut tot posibilul să își ia viața de la capăt. Astfel, timp de mai multe luni s-a ținut departe de lumina reflectoarelor, dar și de rețelele de socializare, iar când a revenit a făcut-o într-un mod spectaculos.

Adele a revenit cu forțe proaspete de Crăciun, când a postat pe social media câteva imagini alături de Grinch, pentru a le ura fanilor „Sărbători fericite”.

Amândoi am încercat să vă stricăm Crăciunul, dar apoi inimile noastre s-au înmuiat. Mulțumesc să ai venit la petrecerea mea și că ne-ai făcut să ne simțim ca niște copii, Grinch. Sărbători fericite tuturor”, a scris cântăreața alături de două fotografii alb-negru în care apare îmbrăcată în Crăciuniță.

Doar că atenția fanilor nu s-a axat pe mesaj, ci pe felul în care arăta Adele.

Cum a reușit Adele să slăbească

Un program de televiziune britanic a luat legătura cu antrenoarea personală a artistei, Camila Goodis, care a făcut câteva dezvăluiri despre fieta urmată de Adele.

A făcut și exerciții, însă cred că 90% din aspectul ei se datorează dietei. Prima săptămână este intensă, cu sucuri verzi și cu respectarea unui regim de 1.000 de calorii pe zi. Nu a slăbit doar, arată pur și simplu incredibil”, a afirmat Camila, citată de ABC.es.

De asemenea, antrenoarea a dezvăluit că artista britanică face exerciții de pilates și de forță, a redus consumul de alcool și a renunțat la fumat.

Aruncă un ochi și pe dieta daneza! E ce trebuie.

Vezi în Galeria FOTO mai multe imagini cu Adele.

Sursă foto: Shutterstock, Profimedia, Instagram

Ultima modificare iunie 24, 2020 3:14 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale