Corina Dănilă a reușit să ajungă la silueta mult dorită, iar acum se află în perioada de menținere a greutății. Îndrăgita actriță a dezvăluit cum a reușit să piardă excesul supraponderal și ce anume a motivat-o să facă acest pas.
Corina Dănilă, în vârstă de 46 de ani, s-a decis să slăbească după ce s-a confruntat cu probleme de sănătate la coloana vertebrală. Anul trecut, actrița povestea că a renunțat definitiv la zahăr și că acesta este principalul secret al dietei sale: „Sub nicio formă nu este vorba despre foame, ba mai mult, acum mănânc și mai mult, dar mănânc ce trebuie, sănătos, iar asta tot în urma unei strajnice consulații primite de la un medic endocrinilog și nutriționist în același timp. Există dulciuri pentru oameni care suferă de diabet. Acelea sunt prietenele mele. E adevărat este vorba și de cantitate, dar nu mă rețin. Doar că nu mănânc zahăr”, – mărturisea Corina Dănilă în urmă cu un an pentru Libertatea.
După ce a reușit să scape de excesul de kilogame, mai exact a dat jos 19 kg, Corina Dănilă cântărește 57 de kilograme și are o siluetă trasă prin inel. Actrița a dezvăluit în cadrul emisiunii Ce se întâmplă, doctore? care sunt alimentele nelipsite din meniul său de acum: „Carne de porc, vită, peşte, ouă, lactate (iaurt, chefir, brânză, caşcaval), salată verde, roşii, castraveţi, ridichi, ceapă, dovlecei, ciuperci, conopidă, broccoli, seminţe, ulei de măsline, fructe şi toooot felul de condimente. Gătesc la cuptor, fiert sau tras la tigaie.”
De asemenea, Corina Dănilă continuă să nu mănânce zahăr și evită prăjelile și alimentele procesate: „Am învăţat să mănânc atunci când îmi este foame, puţin şi destul de des, minim cinci mese pe zi. Plec de acasă cu caserolele cu mâncare sau cu iaurt/ chefir/ fructe, în funcţie de programul meu de peste zi şi de ce anume am chef să mănânc. Îmi pregătesc de seară şi dimineaţă mi le iau cu mine. Mănânc fructe, aşa că îmi iau fructoza direct din ele, dar mănânc şi îngheţată îndulcită cu ştevie sau îmi cumpăr din când în când dulciuri de la raioanele speciale, fără zahăr.” – a precizat actrița pentru sursa citată.
Citește și – Monica Tatoiu, înșelată chiar în noaptea nunții
Citește și – Tatăl Mădălinei Manole face noi declarații despre moartea artistei
Sursă foto: Facebook
Ultima modificare iulie 18, 2018 4:00 pm