Diana Matei a fost însărcinată cu tripleți. „Nu am putut ține sarcina”

.

Diana Matei (40 de ani) și-a deschis sufletul și a vorbit despre un episod extrem de dureros din viața ei. Invitată în podcastul Mirelei Vaida, cântăreața a dezvăluit că trebuia să fie mamă de tripleți. Artista este mama unui băiețel de șase ani, pe nume Ianis. După ce a adus pe lume primul copil, Diana Matei a rămas însărcinată cu tripleți. Din păcate, nu a putut ține sarcina.

După ce l-am născut pe Ianis, la şase luni am rămas însărcinată cu tripleţi. Natural. Nu am putut să țin sarcina, nu a fost posibil medical vorbind, nu s-a putut. Noi ne-am gândit atunci cât de frumos ar fi să mai facem un copil, să fie unul după altul.

Imediat a venit această informaţie. Nu s-a întâmplat. Am suferit foarte tare. Eram într-o perioadă în care munceam foarte mult, îmi era foarte rău. Am încercat să țin sarcina, dar nu s-a putut. La un moment dat a trebuit să fac întrerupere de sarcină pentru că doctorul a decis să o fac şi am ascultat de el, fiindcă a fost foarte riscant – i-a povestit Diana Mirelei Vaida.

Cu toate că experiența a fost dureroasă și traumatizantă, Diana Matei nu a renunțat definitiv la gândul că va deveni din nou mamă.

Am spus că mai bine mă opresc. Dacă ar veni un copil ar fi primit cu mare drag. Un copil este o binecuvântare uriașă. Copilul vine la pachet cu mult noroc și cu multă fericire.

Diana Matei și soțul ei, Marian Cleante, sunt căsătoriți de 18 ani. În urmă cu câteva luni, Diana mărturisea că în relația lor mai există și cumpene, mai ales în ceea ce privește viața profesională. Marian este violonist în formația cu care cântă Diana.

Citeşte și: Mihai Bendeac, despre religie și divinitate: „Mi-e milă de credincioșii ortodocși. Sunt mai bun!”

Citeşte şi: Shakira ar fi știut de aventura lui Pique: „Nu am spus nimic”

Citeşte şi: Maite Perroni, actrița din „Rebelde”, s-a căsătorit cu Andres Tovar

Citeşte şi: George Burcea, petrecere surpriză pentru Ella, fiica lui cea mare. Cum s-au distrat

Noi avem o relație de complementaritate în multe situații pentru că așa e și firesc să fie.

Dacă vorbim de lucruri profesionale, să știi că nu știm deloc să comunicăm. Acolo ne aprindem că făcând amândoi aceeași profesie, lucrurile nu sunt așa ușoare. Probleme au fost și au fost multe și nu ușoare. Nu cred că vreodată s-a pus problema cu adevărat să punem punct relației noastre.

Sunt o femeie destul de vulcanică și el este o fire temperamentală și mai arunc câte o vorbă în vânt și spun gata, stop, nu mai pot, dar asta este pe moment. Există probleme, discuții, certuri de-a lungul anilor. Oamenii care se iubesc se mai ciocnesc – a precizat artista.

Foto – Facebook

Ultima modificare octombrie 11, 2022 1:44 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale