Diana Enache se pregătește pentru cel mai important eveniment din viața ei, cel în care își va strânge în brațe fetița pentru prima oară. Înainte să îl facă tată pe iubitul ei, Ionuț Vîntu, fiica lui Adrian Enache a realizat o ședință foto spectaculoasă.
Diana Enache a pozat într-o rochie scurtă, dar cu trenă, care îi scoate burtica în evidență, are o coroniță din flori pe cap și un zâmbet larg pe chip. Ce frumos machiaj e fericirea!
Diana Enache a luat doar câteva kilograme în timpul sarcinii
Deși a intrat în luna a noua de sarcină, Diana Enache, care are o relație cu fiul lui Sorin Ovidiu Vîntu, se află într-o formă fizică de invidiat. Solista nu a luat prea multe kilograme și etapa prin care trece o face pur și simplu să strălucească.
„Cred că Maria, pentru că este un nume extrem de frumos și sfânt, care este cântat în multe melodii. Să vedem la al doilea ce nume au în plan, dar Maria știu sigur”, mărturisea Enache, la Antena Stars, despre numele pe care ar putea să îl poarte nepoțica lui.
Dacă Adrian Enache a mai scăpat câte o declarație despre fericitul eveniment, Iuliana Marciuc a preferat să păstreze tăcerea. Întrebată despre relația pe care Diana Enache o are cu fiul lui Sorin Ovidiu Vîntu, prezentatoarea TV a spus, pentru aceeași sursă: „Știi ceva? Dacă fiica mea bonus, așa se numește Diana, a ales să nu comenteze, de ce aș comenta eu? În acest subiect am decis cu toții să nu comentăm. Ea și-a impus voința asupra tuturor, un scorpion conducător. El (n.r. Adrian Enache) e fericit oricând și oricum”.
Diana Enache, despre relația cu fiul lui Sorin Ovidiu Vîntu: „Ne înțelegem foarte bine, suntem pe aceeași lungime de undă”
Diana Enache și Ionuț Vîntu se iubesc de aproape cinci ani, dar nu se grăbesc către altar. Cu toate astea, nu ar fi exclus ca după nașterea fetiței lor lucrurile să se schimbe.
„Ne înțelegem foarte bine, suntem pe aceeași lungime de undă și cred că acesta este lucrul cel mai important într-o relație: să te completezi și să aveți același viziuni despre viață și aceleași valori. Să vă raportați la aceleași valori și lucruri pe care vi le doriți. Restul, mai cu sare, mai cu piper, că așa e în relații. Important este să fie solid”, susținea artista, pentru UNICA.RO.
Sorin Ovidiu Vîntu are doi copii, pe Ioana și pe Ionuț. Spre deosebire de celebrul lor tată, cei doi nu iubesc lumina reflectoarelor. Ionuț Vîntu a făcut facultatea la Londra, iar acum activează ca antreprenor, dar și-a înconjurat viața într-o discreție totală.