În lupta cu burnout-ul, Diana Cosmin a decis să-și creioneze un proiect de suflet care reflectă universul ei interior. Așa a luat naștere blogul Fine Society, în 2015, iar de atunci a devenit locul în care promovează conținut cu simț de răspundere și dorința de a schimba mentalități.
Diana Cosmin (39 de ani), fondatoarea cunoscutului blog finesociety.ro, este un om al cuvintelor, introvertit, care a început să scrie de la 13 ani. Discretă cu viața personală, aflăm de la ea că-i place să colecționeze miniaturi de porțelan, dar și că soțul ei este bărbatul perfect, pe care l-a asociat cu Superman din prima zi în care l-a cunoscut. Cum a depășit burnout-ul, cine a convins-o să revină în presa scrisă și cum își învinge timiditatea cu ajutorul cuvintelor așternute, află din interviul acordat în exclusivitate pentru UNICA.ro.
Diana Cosmin a avut primul job de la 13 ani: „Am fost un copil timid, introvertit, care iubea să scrie”
Cred că ești cel mai firesc și elegant creator de conținut din România. Simți că ai reușit să schimbi mentalități?
Oh, îți mulțumesc din suflet pentru cuvintele frumoase. Mă onorează și mi-aș dori enorm să pot să schimb niște mentalități. În acest moment cred că toți încercăm, pe pătrățica noastră, să facem asta. Toți oamenii care fac conținut cu simț de răspundere și toți oamenii de bun-simț în general contribuie puțin la schimbarea mentalităților. Ritmul însă nu este atât de alert pe cât ne-am dori. Sper că, într-o zi, să putem vorbi la trecut despre asta, despre cum „am schimbat mentalități”. În acest moment, verbele sunt mai degrabă conjugate la viitor.
Cum ți-a venit ideea revistei de lux? Cum a luat naștere acest proiect?
Haute Culture este un copil cu doi părinți, Marta Ușurelu și eu. Are, însă, o familie numeroasă, fiindcă în jurul proiectului s-au strâns, pe parcurs, niște oameni extraordinari. Fără Marta nu ar fi existat această revistă, ea este omul care m-a convins să mă întorc în lumea presei „pe hârtie”. Ideea s-a construit treptat și traseul a fost cam așa: în 2017, am scris un articol despre Marta pe Fine Society. La finalul interviului i-am spus, cu sinceritate, că are o poveste atât de palpitantă încât ar trebui să scrie o carte într-o zi. În 2021, am decis să scriem acea carte împreună, iar în 2022 ne-am pus pe treabă.
În acea perioadă de întâlniri săptămânale pentru realizarea cărții stăteam câte 5-6 ore în interviuri cu Marta, pentru a putea scrie povestea completă. I-am spus atunci, tot în treacăt, că din tot portofoliul de lucruri extraordinare pe care le-a făcut în presă lipsește ceva pe lifestyle. Ea a marcat zeci de premiere în presa românească, dar de zona de lifestyle se ținuse departe. Și, pentru că Marta e om de acțiune, la următoarea întâlnire pentru carte m-a luat pe sus: „Ce zici dacă facem împreună o revistă de lifestyle?”. Am spus-o, de fiecare dată când am fost întrebată, și o voi spune mereu: dacă nu era Marta eu nu m-aș fi întors niciodată în „print”. Și ea este singurul om cu care aș fi făcut vreodată o revistă.
La vârsta de 13 ani aveai, deja, primul job în presă. Cum s-a întâmplat?
Când povestesc despre asta, pare ceva desprins din altă viață și epocă, ceea ce și este. Ca să păstrez povestea simplă: am fost un copil timid, introvertit, care iubea să scrie. De fapt, singurul context al vieții mele în care timiditatea se evaporă era scrisul. Asta a rămas valabil până în prezent. Mă simt inconfortabil să întreb un angajat unde e raionul de biscuiți din supermarket, dar, dacă vreau să fac o anumită poveste, sunt în stare să bat la 200 de uși și să dau 50 de telefoane.
Ei, așa timidă cum eram la 12 ani, știam că vreau să scriu. Trimiteam scrisori, pe hârtie, redactate de mână, neavând pe atunci calculator sau internet, către revistele vremii. „Bună ziua, mă numesc Diana și vreau să scriu la revista dvs. Vă trimit atașat un exemplu de articol pe care aș putea să-l scriu pentru dvs”. Nu mă învățase nimeni, dar mereu atașam exemple, ca să fiu convingătoare. Și mă trezeam cu „exemplele” publicate în revistă, în numărul următor. Acea perioadă a fost o școală incredibilă pentru mine, mi-a dat multă încredere în propriile forțe și mi-a arătat că ține doar de mine să-mi transform visurile în realitate.
Diana Cosmin: „Fine Society este proiectul meu de suflet”
Ce înseamnă, pentru tine, finesociety.ro? Când ai început și cui te adresezi, în mod special?
Fine Society este proiectul meu de suflet, pe care îmi doresc să-l continui atât cât voi trăi, fiindcă reflectă universul meu interior. Este despre oamenii interesanți pe care-i cunosc, despre cauzele dragi mie, despre convingerile mele de viață, despre lucrurile pe care le descopăr și mi se par demne de împărtășit. L-am început ca o joacă sau mai curând un refugiu. Lucram pentru o revistă de la noi, eram aproape de burnout și simțeam nevoia unui spațiu doar al meu.
Așa s-a născut Fine Society: nu am avut o strategie sau un public-țintă, am scris cu convingerea că oamenii potriviți vor veni. Ca în filmul fantasy cu Kevin Costner, „Field of Dreams”(1989). Acolo un fermier american decide să construiască un teren de baseball pe locul lanurilor sale de porumb, fiindcă are o viziune că, odată construit, echipa de baseball a visurilor lui va apărea. „Build it and they will come”. Am făcut Fine Society și oamenii au venit. Am atras, din 2015 până acum, o comunitate extraordinară, căreia îi sunt foarte recunoscătoare.
„Rămân un om cuminte, dar știu să-mi apăr interesele și lucrurile în care cred”
Ce-ți plăcea să faci când erai copil? Le dădeai bătăi de cap părinților sau erai cuminte?
Eram extraordinar de cuminte. Privind înapoi, cred că eram un pic prea cuminte. Am înțeles, cu timpul, că această cumințenie nu e neapărat supremul deziderat legat de cum ar trebui să fie un copil. Asta a fost firea mea, dar cred că e bine să mai faci și năzbâtii, să te și răzvrăteșți puțin, altfel devii un om mult prea precaut și temător. Mi-am dat seama, privind înapoi, că acea cumințenie din copilărie m-a făcut prea cuminte și în viață. Dar timpul reglează lucrurile, așa că acum sunt într-un echilibru: rămân un om cuminte, dar știu să-mi apăr interesele și lucrurile în care cred.
Cum erai în liceu? Rebelă sau timidă?
Un copil cuminte, o adolescentă timidă. Cam acesta este circuitul firesc. Privind înapoi, însă, eram o rebelă în stilul meu. Nu-mi vopseam părul, nu mă îmbrăcam extravagant, nu mă machiam dramatic, dar aveam modul meu de a fi diferită. De exemplu, strângeam „perlele” profesorilor și le publicam în revista liceului, sub rubrica „Dale învățământului”. În orele de matematică născoceam, pe ultimele pagini ale caietului, parodii după poeziile lui Eminescu. Îl ador pe Eminescu, și acum știu poezii de-ale lui pe dinafară, dar mă amuza să fac adaptări inspirate din orele de matematică. De exemplu, am făcut o adaptare de „Pe lângă plopii fără soț” care se chema „Pe lângă logaritmii de grad par”. A fost recitată și într-o piesă de teatru a trupei liceului.
Eu sunt un om al cuvintelor, dar am terminat la clasă de informatică și aveam zeci de ore de matematică, fizică, chimie, informatică. Prin aceste activități conexe, cred că încercam să îmi exprim latura creativă. Era o perioadă în care nu existau bloguri sau alte moduri de a te conecta cu oameni asemănători ție.
„Bărbatul perfect este soțul meu. Încă de când l-am cunoscut mi s-a părut că seamănă cu alter-ego-ul lui Superman”
Îți mai amintești când te-ai îndrăgostit prima dată?
Da, îmi amintesc aievea. Aveam 5 ani și îmi plăcea de un băiețel din bloc, pe care îl chema Romeo și care avea o bicicletă Pegas. O rugam pe mama să mă lase să-mi pun un colier de mărgele din cutia ei de bijuterii, ca să-l impresionez. E una dintre cele mai vechi amintiri ale mele și mă face să râd de fiecare dată.
Bărbatul perfect pentru tine?
Bărbatul perfect este soțul meu, pe care îl numesc în story-urile de Instagram #MyClarkKent. Încă de când l-am cunoscut mi s-a părut că seamănă cu alter-ego-ul lui Superman.
Diana Cosmin s-a luptat ani cu burnout-ul
Care a fost cel mai greu moment din viața ta?
Cred că burnout-ul pe care l-am avut în ultimii ani de presă scrisă, acum vreo 8-9 ani. A fost debilitant, fiindcă nu se vorbea despre asta atunci și nu înțelegeam ce e cu mine. Dintr-un om activ, plin de viață, productiv, ajunsesem o umbră. A fost foarte greu să-mi revin, o luptă grea cu mine însămi, de asta am și scris mult pe tema asta pe Fine Society.
Mi-aș fi dorit să am, la vremea respectivă, niște surse de informare și niște poveșți asemănătoare cu care să relaționez, așa că am încercat să ofer experiența mea celor care au nevoie. Am trecut peste cu răbdare, dar și cu multă credință, eu fiind un om care a crezut mereu că Binele învinge, orice ar fi. Dar a durat ani. Nu luni, ani.
Diana Cosmin: „Sunt un om dificil, adică sunt o introvertită”
Care este cea mai importantă calitate a ta și cel mai mare defect?
O să încep cu defectul. Sunt un om dificil, adică sunt o introvertită, am tăcerile mele, momentele mele cu mine, nevoia mea de spațiu. Dacă petrec o zi întreagă interacționând cu mulți oameni, am nevoie de încă o zi să mă reîncarc, fiindcă dau multă energie. Așa funcționez. Dar am făcut pace cu asta și mi se pare parte din farmecul meu personal. Am citit toate cărțile despre „Cum să scapi de timiditate” și la un moment dat mi-am dat seama că nu vreau să scap de ea. Face parte din mine.
Cea mai importantă calitate? Sunt un „conector”: fac conexiuni între informații, între oameni, între lucruri. Îmi place să conectez oameni asemănători, să conectez povești asemănătoare, să unesc. Una dintre frazele mele frecvente este: „Trebuie să ți-l prezint pe X”.
Ce te bucură cu adevărat și ce te enervează la culme?
Mă bucură o mulțime de lucruri mărunte. Eu mă entuziasmez cel mai tare la lucruri care înseamnă ceva pentru mine: un fel de mâncare nostalgic, un loc drag, o librărie, o carte veche. Mă enervează și mă revoltă oamenii care nu iubesc animalele.
„Sunt o enciclopedie de lucruri random”
Ce nu știe lumea despre tine?
Colecționez miniaturi de porțelan și sunt o enciclopedie de lucruri random, pe care le țin minte fără să vreau. De exemplu, dacă te uiți cu mine la un film la televizor, vei auzi lucruri de genul: „Știi că actorul ăsta l-a jucat pe Y în serialul Z, iar cel care e lângă el în scenă asta era tatăl lui, în acel film?”. O să-ți dau un exemplu concret de cum funcționează mintea mea. În noul ”Sex and the City”, serialul „And Just Like That”, fosta soție a lui Aidan, Kathy, este jucată de o actriță care, în viața reală, e căsătorită cu interpretul lui Berger, fostul iubit al lui Carrie din ”Sex and the City”. Da, eu știu și țin minte asemenea lucruri (râde).
Ce nu ai face niciodată în viața ta?
Viața mi-a demonstrat că nu există „niciodată”. Nu aș face rău unei alte ființe, cu bună-știință. Dar, în rest, nu se știe niciodată.
Când ai dezamăgit cel mai tare și de ce?
Sunt foarte dură cu mine și cel mai tare m-am dezamăgit pe mine, prin faptul că am stăruit în anumite situații mai mult decât ar fi trebuit. Ar fi trebuit să plec din anumite conjuncturi personale și profesionale cu 2-3 ani mai repede decât am făcut-o, dar probabil nu eram pregătită emoțional. Și am dat unor oameni mai multe șanse decât ar fi trebuit să dau.
Diana Cosmin, despre compromisuri: „Îmi doream mult să fiu iubită de oameni”
Ai făcut compromisuri în viață?
Da. De multe ori asociem compromisul cu ceva grav, un lucru peste care nu poți trece sau o abatere radicală de la morală. De fapt, cele mai grele compromisuri sunt cele mărunte, care devin obișnuință. Pentru mine asta se leagă anumite momente ale vieții, când eram mai imatură și îmi era teamă să contrazic oamenii. Îmi doream mult să fiu iubită de oameni și mi-era teamă să-i supăr.
Mi-a trecut de multă vreme, dar când privesc înapoi, mă judec pentru asta. Aveam lucruri pe care voiam să le spun și le-am înghițit, din teamă. Ca o consecință, de câțiva ani sunt incapabilă să mai fiu diplomată atunci când nu e cazul. Dacă simt că vreau să spun ceva, nu pot să stăvilesc cuvintele, am senzația că o să mă sufoc dacă nu spun exact ceea ce gândesc.
Ultima modificare octombrie 26, 2023 10:24 am