Gimnasta Diana Bulimar (25 de ani) și noul său iubit, Radu, formează un cuplu de aproximativ șase luni, iar acum au decis să facă următorul pas în relația lor și să se mute împreună.
Fosta sportivă olimpică și Radu-Ștefan Dumitrache, s-au întâlnit anul trecut, într-o tabără de fotografie și s-au îndrăgostit pe loc.
La aproape o jumătate de an de la începutul relației, Diana a decis să se mute cu iubitul ei, iar acum, cei doi trăiesc o frumoasă poveste de dragoste.
Sportiva spune că Radu o îndeamnă mereu să facă fel de fel de lucrui noi și o susține în deciziile pe care le ia.
Diana Bulimar s-a născut în Timișoara și a început să facă gimnastică de la vârsta de 4 ani. A fost dublă medaliată olimpică și dublă campioană europeană, însă în 2016 a decis să se retragă din lumea sportului, din cauza mai multor accidentări.
Gimnasta Diana Bulimar (25 de ani) și noul său iubit, Radu, formează un cuplu de aproximativ șase luni, iar acum au decis să facă următorul pas în relația lor și să se mute împreună.