Cristina Cioran a vorbit despre despărțirea de Alex Dobrescu, tatăl fiicei sale, Ema. Actrița spune că nu realizează încă tot ce s-a întâmplat.
Cristina Cioran anunța, în urmă cu doar câteva săptămâni, că se desparte de tatăl fetiței sale. Fără prea multe explicații, actrița și partenerul de viață au anunțat că relația lor s-a terminat și nu tocmai în termeni amiabili. Acum, Cristina Cioran a vorbit despre ce s-a întâmplat între ea și partenerul ei și care sunt planurile de viitor.
Ce spune Cristina Cioran despre împăcarea cu Alex Dobrescu
Cristina Cioran a dezvăluit la emisiunea Exclusiv VIP că nu știe exact ce s-a întâmplat între ea și Alex Dobrescu, dar că fostul partener de viață a început să își schimbe total atitudinea de pe o zi pe alta.
„A fost un an tare interesant, a fost un an ciudat. Și anul trecut s-a sfârșit super dubios că am fost în spital cu Covid chiar de Crăciun. După care a venit Anul Nou cu de toate, după care a venit vara cu de toate și toamna a culminat. Nu mi-aș fi imaginat în septembrie sau în octombrie că o să fim aici. Ceva s-a întâmplat în relația noastră, ceva s-a întâmplat cu el. Deodată a fost de nerecunoscut.
Am încercat, nu îmi reproșez nimic. Am încercat tot ce era de încercat. Și am plecat. Mi-am făcut băgăjelul și am plecat. La mine a fost un șoc pentru că nu îmi venea să cred. Era într-un fel și deodată nu am mai fost. Cred că de la un moment dat încolo ne-am dorit lucruri diferite. Așa se întâmplă în viață”, i-a spus Cristina Cioran lui Cristi Brancu.
Întrebată de Cristi Brancu dacă mai există vreo șansă de împăcare, actrița a fost fermă și a mărturisit că între ei lucrurile s-au deteriorat mult prea mult ca să se mai poată lua în discuție o eventuală împăcare.
„Nu cred. Ce drum înapoi? Nu suntem în filme. Eu cred în viața asta în iertări, împăcări, în regăsiri. Doar că în situația asta nu. S-a produs foarte mult rău, s-a stricat foarte mult, s-a deteriorat foarte mult, s-a pierdut foarte mult respect. Ca atare, eu nu. Chiar dacă el își dorește, nu. Au fost niște momente mai puțin frumoase și mai puțin fericite, dar care trec ușor, ușor. Ce am învățat eu dun despărțirea aceasta pentru că din celălalte nu am prea învățat mare lucru. Din asta am învățat că trebuie să dau timp să se vinece și cam atât”, a mai spus Cristina Cioran la emisiunea Exclusiv VIP.
Unde va petrece sărbătorile Cristina Cioran
Cristina Cioran a dezvăluit că va petrece sărbătorile de iarnă în Constanța, alături de mama și de fetița ei. Iar de la anul ce vine, actrița a dezvălui că își dorește liniște sufletească pentru ea și cei dragi.
„De Sărbători o să fiu cu mama și cu Ema. Noi trei, ca trei zânuțe. Cred că vom merge la Constanța. Sunt o fată simplă de la Constanța. Îmi doresc sănătate și cam atât. Nu vreau nimic. Nu mă interesează nimic. Vreau sănătate pentru ea și să fie ea bine. Și vreau liniștea aceea sufletească pe care am mai avut-o, pe care o vom avea”, a dezvăluit Cristina.
Cristina Cioran și Alex Dobrescu s-au despărțit în urmă cu mai bine de o lună, atunci când ea a plecat cu fetița lor de acasă. La sfârșitul săptămânii trecute, Cristina Cioran a fost filmată în timpul unui scandal cu Alex Dobrescu în plină stradă.