Delia (42 ani) a plecat în vacanță cu soțul ei, la Londra, însă de acolo drumurile lor s-au separat. În timp ce Răzvan Munteanu a pornit spre Munchen, pentru a vedea meciul României de la Euro, artista a ales ca destinație Veneția, pregătită pentru a se aventura pe Dolomiti. Însă drumul până acolo a fost unul plin de peripeții.
Delia, o iubitoare a călătoriilor, a pornit zilele trecute spre Londra, alături de soțul ei, Răzvan Munteanu. Dar acolo drumurile lor s-au separat întrucât omul de afaceri a pornit spre Munchen pentru a asista la meciul România – Ucraina, iar artista a luat avionul spre Veneția.
Însă, călătoria cântăreței a fost una plină de peripeții. Totul a început în aeroport, când și-a pierdut bagajul și a fost pe punctul de a pierde zborul. Din fericire, lucrurile s-au rezolvat rapid și a reușit să urce în avion la timp. Ajunsă în Veneția, Delia a rămas blocată în aeroport după ce nu a putut găsi niciun taxi care să o ducă la hotel.
„Deci am venit din Londra în Veneția, că mâine mă duc în Dolomiți. Răzvan între timp s-a dus la meci, ceva important cu România, nu am înțeles că eu nu sunt cu meciurile. Eu am zis că mă duc la munte patru zile și am plecat din Londra către Dolomiții. Dar a fost haos. Era să pierd avionul de trei ori. Mi-a întârziat zborul, mi-am uitat bagajul, a fost panică, am crezut că pierd al doilea zbor. Dar am prins până la urmă zborul”, a povestit Delia pe Instagram.
„Când am ajuns în Veneția m-am dus să caut taxi. Ies, nu sunt taxiuri, 700 de autobuze, dar niciun taxi. Am încercat să caut Uber, dar nu mergea. Nu au Uber. Deci nu puteam să plec din aeroport. Era ceva haos total. Zic nu găsesc mașină… Ce facem? Haide să luam cazare mai aproape, să mă duc pe jos până la cea mai apropiată cazare pe care o găsesc. Mă rog, am stat vreo oră acolo. Până la urmă vine un nene taximetrist și spune haide că îți comand eu un taxi, că nu sunt taxiuri. Vine un coleg de al lui, un nene în vârstă, care zice: dă-mi 150 de euro cash. Nu aveam cash și uite-mă pe mine cum m-am pus pe o bancă, mâncam dintr-un sandviș și așteptam mila Domnului”, a continuat Delia.
Cum a reușit să ajungă la hotel
Deși căuta un taxi de ore bune, nimeni nu voia să o ducă la destinație, pe motiv că ar fi fost mult prea aproape. În cele din umră, un om i-a oferit un loc în mașina lui, precizând, în același timp, că așteaptă câteva rude și mașina lui va fi destul de aglomerată. Însă, cum nu avea nicio altă opțiune, artista a acceptat.
„Cum mă plimbam eu pe acolo de la stânga la dreapta încercând să iau un taxi, nu a vrut nimeni să mă ia că era prea aproape, deși nu era aproape, erau vreo 40 de km. Până la urmă îl întreb pe un domn: puteți să îmi dați un număr de taxi sau să ma ajutați cumva că sunt pierdută pe aici. Îmi zice haide că te ducem noi, dar suntem mai mulți că trebuie să ne vină neamurile din Madrid și o să ne înghesuim”, a continuat Delia.
În drum spre hotel, Delia spune că s-a simțit foarte ciudat, mai ales că oamenii au oprit și la înghețată.
„Și ne-am înghesuit și am asistat la toate discuțiile lor, despre vacanță, de unde veneau. A fost atât de cringe, eram atât de în plus. M-au dus și la înghețată. Deci eram copilul pierdut”, a dezvăluit artista.
În cele din urmă, vedeta, care a recunoscut că nu este obișnuită să fie pusă în astfel de situații pentru că soțul ei se ocupă de tot, a reușit să ajungă la hotel, de unde le-a povestit fanilor ei peripețiile prin care a trecut.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Delia