Delia, despre relația lui Kanye West cu Bianca Censori: „Mi se pare că e ținută într-o formă de sclavie”

.

Bianca Censori și Kanye West au șocat întreaga lume cu apariția lor lipsită de inhibiții pe covorul roșu al Premiilor Grammy. Uimită și ea de ținuta aproape inexistentă a soției rapperului, Delia a mărturisit că ea crede că femeia este „ținută într-o formă de sclavie”. Vedeta a reacționat puternic după momentul controversatului cuplu și și-a exprimat îngrijorarea față de ceea ce se întâmplă între cei doi.

Delia, despre relația lui Kanye West cu Bianca Censori

Kanye West și Bianca Censori s-au căsătorit în anul 2022 în cadrul unei ceremonii restrânse, iar de atunci femeia a ieșit tot mai mult în evidență. La început ținutele sale erau mulate, scoțându-i în evidență formele, iar mai apoi acestea au devenit tot mai transparente. Acum, Bianca, inginer de profesie, a renunțat de tot la inhibiții și a ales să calce pe covorul roșu al Premiilor Grammy purtând o rochie de plasă, nude, complet transparentă, fără lenjerie intimă, dezvăluind-o complet.

Șocată de această apariție la una dintre cele mai importante nopți din industria muzicală internațională, Delia a comentat comportamentul celor doi, exprimându-și cu sinceritate părerea cu privire la relația dintre rapper și soția lui. Artista este de părere că Bianca Censori este ținută sub control de către Kanye West.

„Kanye și cu Bianca. Mie mi se pare că femeia e ținută așa, într-o formă de sclavie. Mi se pare că e mascotă și cred că a și semnat vreun contract din ăla de nu poate să iasă de acolo. Nu zic că nu și-a dorit să fie faimoasă, mi se pare nu că este exploatată, îmi dă așa cu „ih”. Cât de bolnav să fii? Este prea mult! Dacă vă uitați la filmarea aia de pe covorul roșu, o ceartă, au o discuție și o ceartă. Pe covorul roșu, înainte să dea jos (haina), să-și arate pielicica goală, îi spune ceva. Ea răspunde, el îi spune, aia se dezbracă. După care iar îi spune ceva la plecare. Nu știu, neah!”, a reacționat Delia în mediul online.

Citește și: Delia, apariție controversată într-o ținută din rafie. „Ăștia de la Balenciaga plâng de invidie!” Imaginile cu ea s-au viralizat instant

Citește și: Delia tună şi fulgeră, după ce Andreea Bănică a fost criticată pentru apariţiile prea îndrăzneţe: „După 35 de ani expirăm. De asta îmi ascund vulnerabilităţile”

Bianca Censori și Kanye West, show de exhibiționist la petrecerea Grammy

Bianca Censori (30 ani) și Kanye West (47 ani) au ales să plece de la gala premiilor Grammy 2025, la scurt timp după ce au făcut show pe covorul roșu al evenimentului. Deși au stat la ceremonia de decernare a premiilor, cei doi și-au făcut simțită prezența la petrecerea de după gală, unde soția rapperului a apărut într-o altă ținută controversată.

Aici, Bianca a purtat un body negru de plasă, transparent, care face parte din colecția pentru femei a brandului lui West. Astfel, se pare că look-ul Biancăi de la gala Premiilor Grammy a fost conceput special pentru a promova noua colecție a artistului.

Citește și: Loredana Groza, imagini virale împreună cu Salman Khan și Iulia Vântur, în India. „Cine cu cine e cuplat acolo?” Fanii, uimiți să-i vadă pe toți așa

Citește și: Cum s-au îmbrăcat vedetele la Premiile Grammy 2025. Bianca Censori, nud pe covorul roșu; fiul lui Will Smith, Jaden, accesoriu de mii de dolari creat de o româncă

Acesta a distribuit apoi în mediul online o fotografie cu body-ul purtat de soția lui, alături de mesajul: „Prima piesă pentru femei”.

Acest body creat de celebrul rapper se găsește la prețul de 20 de dolari.

În urma aparițiilor controversate de la Grammy, rapperul riscă să piardă două contracte importante în Japonia, unde locuiește de aproximativ un an. Acesta avea programate două spectacole la Tokyo, însă potrivit unei surse, scena „înfiorătoare” de pe covorul roșu a fost „întâmpinată cu groază” în țară, iar susținătorii săi ar putea să se retragă, iar el să nu mai poată susține concertele care i-ar fi adus peste 20 milioane dolari, notează The Mirror.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus cum s-a îmbrăcat Bianca Censori la gala premiilor Grammy și la Grammy afterparty

Sursă foto: Profimedia, Captură Youtube

Ultima modificare februarie 4, 2025 1:05 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale