Delia, copilul rebel al muzicii românești

.

Delia (32 ani) figurează pe coperta numărului de septembrie al revistei Unica. Cântăreața se pregătește de noul sezon X Factor, unde va face parte din juriu alături de doi noi colegi, Horia Brenciu și Ștefan Bănică Jr., și are în lucru o nouă piesă cu care speră să cucerească topurile muzicale, exact așa cum a făcut și cu „Ipotecat”, alături de Uddi.
Când nu are concerte sau filmări, cântăreața își ia soțul de mână și pleacă în câte un colțisor de lume. Chiar recunoaște că ar renunța oricând la un onorariu generos în urma unui concert pentru câteva  zile de relaxare sau distracție alături de familie și prieteni, și vrea să profite cât mai mult de anii tinereții pentru asta.

De aceea, adaugă că nu se grăbește nici să devină mamă, tocmai pentru a avea mai mult timp pentru ea și soțul ei, alături de care intenționează să testeze un nou tip de travel, cel cu parfum mistic:

„Mi-ar plăcea să experimentez un soi călătorii cu destinații spirituale –   India, Peru, Tibet. Vrem să ajungem la șamani , în Amazon, dar n-am avut timp până acum. Am vrea să stăm o săptămână- două, să fim rupți de orice.  Se fac niște călătorii foarte frumoase în Peru, unde stai undeva în munți, înconjurat de natură, dormi în corturi, iar niște șamani se ocupă de tine, meditezi, îți fac niște ceaiuri speciale – ayahuasca, despre care unii spun că sunt halucinogene, alții că nu sunt – e o rădăcină care te face să intri într-un fel de meditație foarte puternică și se pare că, după acel moment, dacă faci toată treaba bine și dacă ții o dietă specială, vezi adevărul altfel, cumva mai clar. Eu sunt foarte curioasă. Pentru mine e foarte important să călătoresc, pentru că așa  învăț să mă cunosc mai bine. Și partenerul ți-l cunoști mai bine astfel” , povestește Delia.

Citește articolul integral despre Delia, cu toate trăirile și planurile ei,   în noul număr Unica, pe piață din 23 august!

Foto: Marius Bărăgan/UNICA
De Monica Cismaru
 

    
Vedete din Romania Vedete internationale