Deea Codrea (29 de ani), fostă concurentă „Bravo, ai stil! Celebrities”, a dezvăluit că este însărcinată în 19 săptămâni. „Din doi ne-am născut noi”, a scris în dreptul primului videoclip în care își arată burtica. Deea și iubitul ei, Andrei Stoian, formează un cuplu din septembrie 2020, deci de 8 luni.
Deea Codrea este însărcinată! A dezvăluit sexul și numele bebelușului
Invitată în platoul emisiunii „Vorbește Lumea”, creatoarea de conținut a dezvăluit atât sexul, cât și numele bebelușului ei. „Apropo de noroc, cred că am fost norocoasă. N-am avut [grețuri], dacă n-ar fi fost testul de sarcină, nu mi-aș fi dat seama că eram însărcinată.
Toate se întâmplă atunci când trebuie să se întâmple. A fost ceva dorit și s-a întâmplat super pe repede înainte. Eu și Andrei am început să fim într-o relație în septembrie 2020.
După am vrut să ne mutăm împreună, ne-am gândit să ne mutăm lângă un parc și ne-am trezit vorbind [despre copii]. Sunt super emoționată, de obicei nu sunt. Știm ce e, de-aia m-am îmbrăcat în roz, să vă spun că e băiețel. O să fie băiețel. Nu m-am văzut mamă de băiat, dar iată, mă adaptez”, a declarat Deea.
„Avem nume, da. Ne-am gândit și la nume. Am o poveste interesantă. Până să știm dacă e fată sau băiat, noi aveam un nume de fată în minte, Tokyo, și când a aflat familia noastră a fost foarte, foarte dezamăgită toată lumea. După ce am aflat că e băiat, ne-am gândit să-i zicem Iian, ca să fie la fel de greu de pronunțat.
Acum toată lumea din casă face exerciții [de pronunție] prin casă. E foarte interesant, ne-am gândit că pe iubitul meu îl cheamă Stoian și că sună cumva melodios. E și nume scoțian. Nouă ne place zona asta, Scoția, Irlanda… Va fi un singur prenume”, a mai spus Deea.
„Am făcut anunțul acum. N-am spus nimic. (…) Nu aveam ce să arăt pentru că nu mi-a crescut burta. (…) A trebuit să aștept până în punctul în care să se vadă cât de cât. (…) Eu am fost căsătorită și am divorțat. Nu m-am văzut niciodată, real vorbind, în postura de mamă, eu chiar cred că e vorba de a simți că ești cu persoana potrivită. (…)
S-a întâmplat să mi se întâmple cumva. Foarte pregătit este Andrei, mai pregătit decât mine. E un tip extraordinar, calm, răbdător, mult mai calm decât mine. (…) E dornic să fie prezent, să mă ajute. Până la urmă, este un copil făcut de amândoi. (…) Pe 11 octombrie ar trebui să nasc. O să fie balanță”, a încheiat Deea.