Anul acesta, la Hollywood, cel mai de preţ şi mai sexy accesoriu al actriţelor a fost decolteul. Dar nici vedetele de pe la noi nu se lasă mai prejos şi îţi poartă cu mândrie outfit-urile decoltate.
La toate evenimentele importante de anul acesta, vedetele de la Hollywood au ales rochii cât mai decoltate, care să le pună în valoare bustul. Asta i-a făcut pe stilişti să remarce: frumuseţea sânilor mari, fie că sunt de la natură, de la chirurg sau datoraţi hormonilor din sarcină, este că se potrivesc cu orice.
Aşa se face că Mariah Carey nu s-a lipsit de decolteu oriunde a mers anul acesta, dar nici Salma Hayek nu s-a sfiit să-şi pună în valoare bustul voluptos. De altfel, Mariah a fost întotdeauna adepta decolteului cât mai generos, în timp ce Salma a preferat şi outfituri care mai lăsa loc imaginaţiei.
Nici vedetele mai puţine dăruite de natură nu se lasă mai prejos. Halle Berry, Sarah Jessica Parker sau Victoria Beckham încearca să facă concurenţă celor mai voluptuoase şi chiar le iese de minune.
Chiar şi Paris Hilton reuşeşte întotdeauna, nu se ştie cum, să facă rost de un decolteu mai plin decât s-ar aştepta comentatorii mondeni. De-a lungul carierei sale, Lady Gaga a îmbrăcat şi ea câteva outfit-uri decoltate, deşi nu este o fană a acestui accesoriu – lesne de înţeles de ce. Oricum, are modalităţile ei de a atrage privirile.
Jennifer Lopez, oricât a încercat să-şi pună în valoare frumusetea naturală nu a reuşit niciodată să egaleze rochia Versace extrem de îndrăzneaţă purtată acum ceva timp la premiile Grammy.
În ce priveşte vedetele autohtone, de departe cea mai curajoasa este criticul de modă Raluca Badulescu. Dcolteul mai generos decât ne-am dori este trade mark-ul ei şi îl afişează cu mândrie de câte ori are ocazia.
Puţin mai decente, dar la fel de mândre de bustul lor sunt Andreea Spătaru şi Adelina Elisei, care a purtat un decolteu îndrăzneţ dar sexy chiar la nunta cu fotbalistul Cristi Chivu.
Foto: Hepta, arhiva Ringier