Declarația lui Tudor Chirilă după ce s-a spus că ar fi bătut un bărbat: ”I-am tras două palme”

.
Un bărbat din București a sunat la poliție, reclamând că ar fi fost lovit de Tudor Chirilă, chiar pe stradă. Cum a răspuns artistul după ce această veste a apărut în presă. 

„Astăzi, în jurul orei 11.00, prin apel 112, Secţia 1 Poliţia a fost sesizată de către un bărbat cu privire la faptul că a avut o divergenţă, cu un alt bărbat, pe care îl cunoaşte de mai mult timp. Persoana a reclamat că o fost lovită”, a anunțat  Poliţia Capitalei.

Tudor Chirilă a explicat incidentul pe pagina sa de Facebook. El spune că stătea pe o bancă împreună cu fratele lui și se pregătea să își înceapă ziua, când a trecut pe lângă ei un bărbat pe care îl cunoaște din cartierul său.

”Se oprește în fața noastră și mă întreabă direct de care parte sunt, ce ideologii am. Tonul un pic agresiv și un zâmbet metalic pe față. Bună ziua, îi spun, înainte de toate. Se conformează, apoi reia chestionarul, care e treaba cu ideologiile, îi spun că nu mai cred în ideologii, răspunde că nu se poate așa ceva, ce sunt, progresist, gender free? Debitul începe să crească, îl întreb dacă nu i se pare că e cam agresiv, îmi răspunde că e, pentru că eu fac mult rău și prostesc multă lume și debitul crește”, a povestit Tudor Chirilă.

El și-a amintit că același individ l-a abordat, la fel de nervos, în perioada referendumului, când l-a acuzat că ar fi miltant gay. Atunci, artistul nu i-a răspuns, însă de această dată, bărbatul s-a folosit de injurii la adresa tatălui său pentru a-l enerva.

”Injuriile și minciunile la adresa lui taică-miu au pus capac, nu m-am mai putut stăpâni și i-am tras două palme. Am avut sentimentul că le aștepta (nu pare genul de om care să stea să fie pălmuit) și chiar l-au bucurat pentru după aceea a continuat să fie agresiv. Am devenit și împuțit, jegos, nespălat, o scursură, mă trag din securiști, alte înjurături nedemne de a fi reproduse. Mi-a promis că merge la IML să-și scoată certificat, i-am răspuns că ar trebui să se dea cu capul de mulți pereți sau să se lovească singur ca să poată obține măcar o oră. M-a înjurat ca la ușa cortului, apoi l-am lăsat acolo așteptând poliția care cred că a și sosit”, a recunoscut Chirilă.

”Prima lecție pe care am învățat-o din chestia asta este că trebuie să mai lucrez un pic cu mine ca să fac față acestui gen de conflicte/provocări (pe Facebook e mai simplu, deși nu e o bucurie), adică să rămân calm în timp ce sunt terfelit. De data asta nu m-am putut controla și am pălmuit un om, iar lucrul ăsta nu i-a făcut dreptate nici lui taică-miu, nici mie. În ochii individului el rămâne un securist, iar eu rămân cu toate invectivele care au urmat și care cred că vor continua mult timp în mintea lui. În afara faptului că m-am simțit de căcat după ce l-am zgâlțâit un pic a trebuit să asist la o și mai mare avalanșă de mizerii. Prin urmare am greșit pe toate planurile: că am răspuns în prima fază, că am intrat în dialog cu unul care lătra la mine mai tare decât câinii lui, că mi-am pierdut cumpătul și am răspuns cu o palmă, că am răspuns și eu înjurăturilor lui (devenise de Stan și Bran la un moment dat). La scară mică am demonstrat, dacă mai era nevoie, că rezolvarea conflictelor în afara dialogului nu duce la nimic. Indiferent că am fost provocat cu un atac mizerabil la memoria tatălui meu care nu se mai poate apăra. Din păcate nici eu n-am putut s-o fac”, a mai spus Tudor.

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton