Decizia luată de Elena Lasconi după ce fiica ei a acuzat-o de homofobie. „Pur și simplu m-a doborât!”

.

Elena Lasconi vrea să plece în Franța după declarațiile fiicei sale, Oana, care a spus că este dezamăgită de mama ei pentru că susține familia tradițională, formată din femeie și bărbat, acuzând-o de homofobie.

În vârstă de 51 de ani, primarul din Câmpulung Muscel a spus că s-ar fi așteptat la orice, dar nu la o asemenea lovitură venită chiar din partea fiicei ei.

„M-am aşteptat la orice mai puţin la faza cu Oana”

Amintim că în urmă cu câteva zile, Oana Lasconi (31 de ani) a postat în mediul online un mesaj în care spune că mama ei este homofobă și se declară profund dezamăgită și afectată de decizia ei de a susține familia tradițională.

„Sunt aici să vorbesc despre mama mea, Elena Lasconi. (…) Sunt în şoc şi absolut dezgustată să aflu că mama mea a votat DA la referendumul Coaliţiei pentru Familie pentru a susţine aşa-zisa familie tradiţională. Nu pot să descriu durerea pe care o simt nu numai ca fiică a ei.(…) Nu-mi vine să cred că persoana pe care am susţinut-o în cariera ei politică s-a dovedit a fi o homofobă. Mă doare inima şi am palpitaţii de câteva ore.

Sufăr foarte mult şi nu-mi vine să cred. Consider că dacă eşti creştin şi crezi în legea iubirii+, ar trebui să lupţi pentru drepturi egale, pentru ca fiecare om să poată să îşi aleagă calea şi să-şi poată forma o viaţă fericită şi liniştită” – a transmis fata Elenei Lasconi pe Instagram.

Citeşte şi: Mircea Badea, după ce fiica Elenei Lasconi și-a făcut mama homofobă: „Vreau să o liniștesc. Îi venea să plângă!”

Citeşte şi: Cine e Oana Lasconi, fiica Elenei Lasconi, și ce acuzații îi aduce mamei sale: „Sunt în șoc și absolut dezgustată”

Citeşte şi: Elena Lasconi, nemulțumită de salariul de primar: „La Pro TV câștigam acești bani în 40 de minute!”

Citeşte şi: Elena Lasconi, susținută de Neti Sandu, după acuzațiile aduse de fiica fostei jurnaliste: „Știe ce trebuie să facă”

„O iubesc indiferent ce o să spună sau o să facă”

Afectată de cele spuse de Oana, fosta prezentatoare de știri de la Pro TV a anunțat că intenționează să plece la Paris, acolo unde locuiește fiica ei, pentru a sta de vorbă cu ea, după toate cele petrecute în ultimele zile. Lasconi s-a declarat ”doborâtă” de declarațiile propriei fiice.

„M-am aşteptat la orice mai puţin la faza cu Oana. Pur şi simplu m-a doborât. Cel mai greu e să fiu spectator la linşajul de care are ea parte zilele acestea şi cine ştie câte de acum înainte şi la cât suferă întreaga mea familie. Înainte de funcţii, care vin şi pleacă, fiica mea este şi va rămâne fiica mea cât o să trăiesc.

O iubesc indiferent ce o să spună sau o să facă. Aşa că, mă pregătesc să plec la Paris să o ascult, să avem un dialog, să o strâng în braţe. Ce se întâmplă acum nu e o problemă atâta timp cât există iubire. Lucrurile astea le rezolv eu cu ea şi ştiu că o să fie bine. Săptămâna asta o să mă ocup doar de asta” – a transmis ea, potrivit HotNews.

„Eu nu mint şi nu am intrat în politică ca să mă fandosesc”

De asemenea, Elena Lasconi a ținut să le transmită colegilor de partid că regretă situația apărută în ultimele zile.

„Vreau să vă mai asigur că sunt pe deplin conştientă de toată munca voastră depusă de-a lungul timpului pentru acest partid. Nu a fost în van şi aportul fiecăruia a ajutat să întărească un crez comun, o speranţă. Îmi pare rău dacă există colegi care au simţit că declaraţiile mele au sabotat într-un fel acest efort. Ştiu că acum sunt multe întrebări fără răspuns, unele cu sclipici şi can-can, altele cu consistenţă.

Va veni şi timpul lor. Analizaţi cu precauţie tot ce vedeţi şi auziţi săptămâna asta în spaţiul public. Eu nu mint şi nu am intrat în politică ca să mă fandosesc” – a completat fosta jurnalistă.

Foto – Facebook / Instagram

Ultima modificare noiembrie 9, 2023 5:31 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale