De ce vrea Saveta Bogdan să revină în România. Artista e plecată de trei luni în America, la fiica sa: „Nu mai rezist”

.

Saveta Bogdan a plecat în Statele Unite ale Americii în urmă cu trei luni, însă acum își dorește să revină în țară. Interpreta de muzică populară spune că nu are cu cine să vorbească, întrucât ea nu știe limba engleză, iar mâncărurile americanilor nu sunt deloc pe placul ei.

Artista în vârstă de 77 de ani a mers în vizită la fiica ei, care locuiește la Miami, dar acum este nerăbdătoare să se întoarcă în România.

Saveta Bogdan, nerăbdătoare să revină în România

Saveta Bogdan a mărturisit că îi este dor de România și că duce dorul bucatelor tradiționale. Aceasta a dezvăluit că a slăbit cinci kilograme de când se află în Statele Unite ale Americii. Cântăreața a afirmat că nu îi plac deloc mâncărurile de acolo, mai ales că se folosesc multe sosuri dulci, iar ea nu mănâncă nimic dulce.

„Mi-e dor de țară deja. Nu, nu mai rezist, de mai mult de trei luni sunt aici. (…) Nu mă împac cu mâncărurile lor de aici absolut deloc, nu mă împac cu ele. Ei au multe sosuri, dar pun zahăr în ele, și eu nu suport zahăr, nu mănânc dulce, nu-mi place dulce. (…) Să știi că am slăbit vreo cinci kilograme, pentru că este altfel de mâncare”, a declarat Saveta Bogdan la Antena Stars, potrivit SpyNews.

„Este o altă mentalitate, este altceva, eu nu am cu cine vorbi, mă plictisesc. Copiii placă la serviciu și limba română nu mai am cu cine vorbi, decât la telefon. Stau toată ziua pe telefon, sun pe toată lumea”, a povestit interpreta de muzică populară.

Citește și: Saveta Bogdan, despre traumele trăite: „Mă bătea până mă lăsa lată”

Citește și: Saveta Bogdan, amor ca-n adolescență la 76 de ani. Ce cadou i-a făcut iubitul de ziua ei

Citește și: Saveta Bogdan iubește din nou, la 76 de ani. „Este frumos, tânăr și deștept!”

Citește și: Octavia Geamănu, peripeții la întoarcerea din Franța: „Ciudat sentiment să te întorci acasă doar cu hainele de pe tine”

Despre relația cu ginerele său american

Saveta Bogdan a vorbit și despre relația pe care o are cu ginerele ei, care este american. Acesta spune că nu prea reușește să se înțeleagă cu el din cauza barierelor de limbaj.

„Păi și acum îl înjur, de exemplu, eu merg să ud plantele, adică, să ud grădina dimineața, el spune plante. Dacă spune câte ceva: ”Mama, pui prea multă apă, ia mai dă-te mă… și taci din gură. Dar el nu înțelege, el spune: „Nu speak românește”, nici eu nu speak english. Acum, trece pe lângă mine și spune: ”no speak, no speak”. Să văd ce face în România, vine în România 18 zile, cu fiica mea”, a afirmat îndrăgita artistă.

Din cauza barierelor de limbaj și a diferențelor culturale, Saveta Bogdan își dorește să se întoarcă în România, unde se poate bucura de o viață socială activă, dar și de cele mai bune preparate culinare, cu care este obișnuită.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Saveta Bogdan

Sursă foto: Facebook

Ultima modificare iulie 24, 2023 5:01 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale