Andreea Bănică poartă sutien și când doarme. Care e motivul. „Nu sunt adepta lor. E groaznic!”

.

Andreea Bănică se numără printre vedetele din showbiz-ul autohton care pare că sfiează trecerea timpului. La 43 de ani, cântăreața, mamă a doi copii (o fată, Sofia, în vârstă de 12 ani și un băiat, Noah, de 6 ani), se menține într-o formă fizică de invidiat și atrage atenția celor din jur oriunde s-ar duce.

Artista are grijă de alimentația ei, nu obinuiește să facă sport, iar despre operațiile estetice spune că se teme. Andreea Bănică a mărturisit într-un interviu recent că dacă nu i-ar fi frică de durerile din timpul recuperării, ar recurge negreșit la o operație la nivelul sânilor.

„Nu pot să te mint și să îți zic că nu mi–aș face operație de sân, mi–aș face, dar mi-e frică. Abia mi-am făcut o septoplastie… După 5 ani în care nu știam dacă să o fac sau nu. Dar nu mai respiram bine, mi-am luat inima în dinți și am făcut-o. Asta e singura pe care am făcut-o dar da, mi–aș face și eu operații, aș apela la chirurg doar că teama mea este mult prea mare decât dorința.

”Mi-e frică de dureri și de recuperare și nu știu dacă pot să trec prin lucrurile astea. Am auzit foarte multe femei care mi-au zis cum a fost după operația de sâni…. și să bag un corp străin în mine….”, a dezvăluit Andreea Bănică, pentru ciao.ro.

Citeşte şi: Andreea Bănică, în conflict cu un șofer de TIR. Solista ne-a povestit întreaga experiență la Unica Urban Party

Citeşte şi: Cum se menține Monica Iagăr, la 48 de ani, într-o formă de zile mari

Citeşte şi: Gina Chirilă a fost drogată într-un club din China. „Mi s-au pus droguri în băutură”

Citeşte şi: Andreea Bănică, despre provocările din mariajul cu Lucian Mitrea: „Nu mă mai regăseam”

Artista a mai precizat că, de la un timp, poartă sutien și ziua, și noaptea, chiar în timp ce doarme, pentru că așa i-au recomandat medicii esteticieni.

”Am sâni, dar am și 43 de ani, și mă gândesc că mai târziu nu vor mai sta chiar așa. Nici acum nu mai stau cum stăteau în tinerețe, cum stăteau înainte să am copii. Pielea nu mai e fermă, ori cât sport ai face, nu are cum să îi țină în aceeași formă. Și de asta port și sutiene. Eu care nu purtam și nu îmi plac, nu sunt adepta lor, trebuie să port pentru că, mergând pe la tot felul de cabinete, mi-au spus că trebuie să port sutien non-stop și când dorm. Groaznic!”, a completat cântăreața.

Andreea Bănică , despre operația la nivelul nasului

În vara acestui an, solista anunța în mediul online că a făcut o operație la nas pentru că nu putea respira bine. Vedeta suferea de mulți ani de deviație de sept, iar acum și-a luat inima în dinți și s-a dus la medic pentru a scăpa de această problemă.

”După cum bine știți, am suferit o operație de septoplastie care nu mi-a dat voie o perioadă să fiu lângă voi și să vorbesc cu voi prea mult. Am simțit nevoia să stau să mă liniștesc, să mă relaxez și să-mi revin cât mai repede. Am revenit pe baricade. Sper din toată inima să-mi revin repede și să-mi intru în ritm. Nu sunt complet refăcută, însă merg înainte”, a spus Andreea Bănică, pe pagina ei de Instagram

Foto – Facebook

Ultima modificare octombrie 7, 2021 12:38 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale