Simona Gherghe și soțul ei, Răzvan Săndulescu, se ceartă în fața copiilor lor. Cuplul are doi copii, o fiică și un fiu, Ana Georgiana și Vlad Ioan, în vârstă de 6 și, respectiv, 4 ani. Într-un podcast recent, prezentatoarea TV a dezvăluit de ce ea și soțul ei se ceartă în fața copiilor lor.
Invitată în podcastul „Te Ascult”, găzduit de Ilinca Vandici, Simona Gherghe a vorbit, printre multe altele, și despre relația cu soțul ei. Anul acesta a fost unul foarte dificil pentru partenerul de viață al jurnalistei, deoarece și-a pierdut ambii părinți.
Simona Gherghe, despre soțul ei: „Mi-am găsit omul potrivit”
„Chiar dacă pentru Răzvan a fost o vară foarte dificilă, îl admir foarte tare pentru modul în care a gestionat toate emoțiile grele din perioada asta în care și-a pierdut ambii părinți. E cumplit. Faptul că el a putut să se ridice și să fie în continuare un sprijin pentru noi, evident că și noi am fost pentru el, dar să fie el stâlpul, mi se pare extraordinar. Chiar cred că mi-am găsit omul potrivit”, a declarat Simona Gherghe, în podcastul Ilincăi Vandici.
La începutul aceleiași discuții, Simona Gherghe a dezvăluit că, în ultimul an, ea și soțul ei s-au conectat cel mai bine ca pereche de când sunt împreună. În acest sens au fost ajutați de terapie, de cărți, de cursuri și de podcasturi.
Simona a dezvăluit că primul care a înțeles nevoia de a merge mai profund în relația părinte-copil și bărbat-femeie a fost Răzvan. Prezentatoarea TV consideră că preocuparea lor comună față de aceste subiecte i-a ajutat să evolueze în cuplu, ca familie, dar și pe cont propriu. Cât despre momentele în care au opinii diferite, Simona a dezvăluit că se ceartă și împacă în fața copiilor.
Simona Gherghe a explicat de ce se ceartă cu soțul ei în fața copiilor
„Dezbatem, ne certăm. Am învățat că cearta e sănătoasă când se încheie în fața copiilor cu o împăcare. Asta le spun și lor când se mai bat. Fiți atenți, Ana, Vlad, și eu și cu tati ne certăm, dar nu există să ne lovim, să nu ne împăcăm. Tot timpul le spun că suntem diferiți și e normal să existe idei diferite, să vrem lucruri diferite”, a explicat Simona Gherghe, pentru sursa citată.
Simona Gherghe ține foarte mult la echilibrul în care îi crește pe Ana și pe Vlad. Tot ea consideră că iubirea i-a ajutat familia să treacă mai ușor peste fiecare obstacol. Jurnalista este de părere că este foarte important să ai alături un partener pe care să te poți baza și care, la rândul lui, se poate baza pe tine.
„Ne certăm. Ne spunem părerea, dar imediat ne regrupăm. După atâția ani de relație, sunt 10-11 ani, am învățat să ne calibrăm. Și eu am avut această dilemă, cu cearta în fața copiilor. Dezbatem problemele în fața lor, este sănătos, trebuie să învețe să-și apere punctul de vedere și să se împace. Împăcarea este foarte bine să se întâmple în fața lor”, a mai declarat Simona Gherghe, pentru sursa citată.
Foto: Captură YouTube/Ilinca Vandici; Instagram/Simona Gherghe
Ultima modificare decembrie 8, 2023 4:08 pm