De ce o păzește Dana Rogoz pe fiica ei la grădiniță: „Am și plâns, dar pe ascuns”

.

Dana Rogoz a trăit, ieri, emoții puternice. Fiica ei a început grădinița. Lia a fost condusă la unitatea de învățământ de părinții ei celebri, dar și de frățiorul Vlad. Și pentru că perioada de acomodare abia începe, micuța nu a zăbovit decât jumătate de oră înăuntru.

A ținut să fie aproape de fiica lui în aceste momente și regizorul Radu Dragomir, deși recent a trecut printr-o intervenție chirurgicală.

„Am trecut toți patru pragul ei, marcând un nou început în viețile noastre”

„Prima zi de grădiniță din viața ei. De fapt, prima jumătate de oră, căci acomodarea este una lentă. Dar ce emoții frumoase! Ce strategii! Câte planuri! Dar câte pregătiri! Foarte emoționant pentru noi, părinții, dar și pentru Vlad, frățiorul mai mare. Mai ales că Lia merge acum la aceeași grădiniță la care a fost și el.

Așa că de dimineață am trecut toți patru pragul ei, marcând un nou început în viețile noastre. Avem o fetiță de grădiniță”, a mărturisit Dana Rogoz, pe o rețea de socializare.

Citeşte și: Dana Rogoz, experiență inedită chiar în fața casei ei: „Poate unii dintre voi nici nu vor crede ce urmează să vă povestesc”

Citeşte și: Cum a scăpat Simona Țăranu de acnee. „Nu îmi lipsește masajul cu piatră naturală”/ Exclusiv

Dana Rogoz: „A schițat un început de plâns, când m-am îndepărtat de ea prima oară”

Dana Rogoz și regizorul Radu Dragomir nu s-au depărtat de fiica lor niciun moment. Au așteptat-o aproape de grădiniță, tocmai ca Lia să se obișnuiască treptat cu absența lor.

„A schițat un început de plâns, când m-am îndepărtat de ea prima oară. După care am intrat amândouă în sala grupei ei, mi-a făcut repede o înghețată din plastilină și s-a relaxat complet. Apoi am întrebat-o dacă pot „să plec puțin să îmi iau o apă și mă întorc la ea”. -Și tată? / -Tată vine și el cu mine, să își ia și el o cafea. – De unde? – De lângă grădiniță. – Bine.

Și am ieșit. Evident că am rămas chiar la intrarea în grădiniță, până când programul de 30 de minute (stabilit de dinainte) s-a încheiat, iar ea a venit la noi de mână cu educatoarea, foarte liniștită și cooperantă. Să vedem mâine cum o fi, dar începutul clar a fost un succes”, a mai spus Dana Rogoz.

Citeşte și: INTERVIU. Dana Rogoz ne-a spus care sunt valorile pe care își dorește să le transmită copiilor ei

Citeşte și: Dana Rogoz, anunț la aproape două decenii de relație cu Radu Dragomir. Actrița și-a cunoscut soțul la 18 ani

„Mie și lui Radu ne e foarte greu să ne despărțim de doamnele minunate care au avut grijă de ea”

În vârstă de trei ani, micuța Lia a mers până acum la creșă, unde s-a bucurat de o îngrijire aparte.

„Ieri a fost ultima zi de creșă a Liei. Am și plâns, dar pe ascuns, fără să mă vadă ea. Și asta pentru că și mie și lui Radu ne e foarte greu să ne despărțim de doamnele minunate care au avut grijă de ea, de când avea un an și jumătate. Știam sigur că în acel loc ea e iubită și în siguranță.

Pentru că doamnele de la creșă ei în primul și în primul rând iubesc copiii. Păi nu o să uit niciodată când ne-au întrebat în prima zi „Liei cum îi place să adoarmă cel mai mult?”. Iar eu le-am răspuns „Eh, culmea e că ei îi place în căruț…” – „Foarte bine! Atunci noi o vom adormi plimbând-o în căruț!”.

Voiau ca adaptarea fiecărui copil să fie una cât mai ușoară. Iubire și echilibru am simțit mereu din partea creșei Liei”, a mai spus actrița.

Foto: Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton