Bogdan Stanoevici a murit pe data de 12 ianuarie 2021 de COVID-19, cu 10 zile înainte să împlinească 63 de ani.
Trupul neînsuflețit al actorului a fost depus vineri la Capela de la Bellu, la ora 12:00, pentru ca toți cei care l-au cunoscut și îndrăgit să-și poată lua rămas bun de la el.
Actrița Alexandra Velniciuc a făcut acest anunț pe rețelele de socializare și i-a transmis un ultim mesaj colegului său de breaslă care i-a fost și un bun prieten de-a lungul timpului.
„Bogdan Stanoevici va fi depus mâine, vineri 15. 01. 2021 la Capela Cimitirului Bellu de la ora 12.00. Drum lin, Motecutza! Am jucat cu Bogdan Stanoevici timp de 9 ani. În ultimii 5 ani ne-am petrecut și vacanțele împreună. A fost un Om Bun. Mulți l-ar putea cataloga drep rebel. Era! Teribilist. Așa e! Dar pentru asta îl iubeam. Pentru spiritul lui justițiar, pentru adolescentul întârziat care părea, ceea ce îl făcea fermecător și mereu tânăr. Enervant de tânăr! A fost un coleg și partener de scenă generos. Inteligent, spontan, educat și mai avea o calitate greu de găsit în zilele noastre, a fost un om demn. Era optimist și încrezător, indiferent de situație. Te puteai baza pe el și orice vorbeai cu el, știai că «vorba-i vorbă!» Îi mulțumesc că ne-a fost aproape. Dumnezeu să-l ia în paza sa!”, a scris actrița, într-o postare pe Facebook.
Citește gratuit ediția de ianuarie a revistei Unica. O găsești AICI
Bogdan Stanoevici nu a avut parte de o înmormântare clasică, creștinească pentru că actorul le-a spus apropiaților, înainte de a muri, că-și dorește ca trupul său să fie incinerat. Astfel, sâmbătă, 16 ianuarie, rămășițele pământești ale îndrăgitului actor au fost incinerate în cadrul unei ceremeonii restrânse la care au participat doar familia și câțiva apropiați.