De ce nu și-a dorit Kate Middleton să primească titlul de Prințesă de Wales: „A ajuns la punctul în care a simțit că ar putea să o urmeze pe Camilla”

.

Kate Middleton a devenit cunoscută ca Prințesă de Wales de când socrul ei, Regele Charles, a urcat pe tronul Marii Britanii. Acest titlu a fost deținut de regretata ei soacră, Prințesa Diana, și potrivit unei cărți a existat o perioadă când soția Prințului William nu și-a dorit titlul.

Kate Middleton nu și-a dorit titlul de Prințesă de Wales

Acum este cunoscută drept Prințesa de Wales – un titlu deținut cândva de regretata ei soacra Prințesa Diana, dar potrivit unei noi cărți, Kate Middleton s-a gândit să refuze titlul tradițional acordat soției moștenitorului tronului din cauza unui motiv emoționant.

Când Regele Charles a urcat pe tron ​​în septembrie 2022, după moartea reginei Elisabeta a II-a, aproape imediat l-a numit Prințul William, Prinț de Wales, ceea ce la rândul său a făcut-o pe Kate, Prințesă de Wales.

Ultima persoană care a fost cunoscută drept Prințesa de Wales înainte de Kate a fost regretata Diana, a cărei moarte prematură, la vârsta de 36 de ani, în 1997, a provocat unde de șoc în întreaga lume.

Potrivit noii cărți Catherine, The Princess of Wales: The Biography, autorul Robert Jobson susține că soția lui William s-a gândit cândva că atunci când va veni momentul, ar putea refuza titlul din cauza comparației constante dintre ea și Diana.

Citește și: Mesajul Prințului Harry către Kate Middleton, după apariția Prințesei de Wales la Wimbledon. Ducele de Sussex încearcă să repare relația cu fratele și cumnata sa

Citește și: Poșeta preferată a lui Kate Middleton. Prințesa de Wales deține accesoriul în mai multe nuanțe

„Căsătorindu-se cu fiul mai mare al Prințului Charles, Catherine era conștientă că într-o zi va trebui să calce pe urmele soacrei ei defunte – dar perspectiva de a deveni Prințesa de Wales nu a atras-o”, se arată în carte, potrivit The Mirror.

„Știa că va fi inevitabil comparată cu Diana, a cărei moarte prematură provocase un asemenea tsunami de furie și durere. Și avea dreptate. Asemănările și diferențele dintre cele două femei au fost disecate la infinit și chiar discutate în casa regală. Kate a găsit toate aceste discuții stresante. Într-adevăr, a ajuns la punctul în care a simțit că ar putea să o urmeze pe Camilla (care a optat să devină ducesă de Cornwall) refuzând – când a venit momentul – să fie cunoscută drept Prințesă de Wales”, a mai scris autorul.

Ce și-a dorit Prințesa de Wales la preluarea titlului regal

Desigur, Kate este acum cunoscută drept Prințesa de Wales, iar când i s-a dat titlul, o sursă regală a spus: „Noua Prințesă de Wales apreciază istoria asociată cu acest rol, dar va dori să privească în viitor, în timp ce își creează propria cale”.

Citește și: Kate Middleton, îngrijorată că Prințul George va moșteni hobby-ul periculos al tatălui său. Prințul de Wales a luat o decizie supărătoare pentru soția lui

Citește și: Promisiunea pe care William i-a făcut-o mamei sale, Prinţesa Diana, înainte să moară. Nu a reuşit să şi-o respecte

Când Regina Camilla s-a căsătorit cu Regele Charles în 2005, și ea ar fi putut să preia titlul de Prințesă de Wales, deoarece soțul ei era atunci Prinț de Wales. Cu toate acestea, ea nu a folosit niciodată titlul datorită legăturii strânse cu Diana.

La momentul nunții lor, s-a mai spus că va deveni Prințesă Consoartă după ce Charles va deveni rege. Cu toate acestea, cum publicul a început să o îndrăgească și regretata Regină Elisabeta și-a dat binecuvântarea, ea a fost încoronată Regină alături de Charles, anul trecut.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Kate Middleton

Sursă foto: Profimedia, Hepta

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton