Cu toții avem mici gesturi, pe care le facem involuntar. Unii oameni își rod unghiile. Alții își încrucișeză brațele. Cât despre Meghan Markle, ea își atinge podoaba capilară în mod constant.
Însă acest simplu gest ascunde o anumită stare de spirit, potrivit specialiștilor în descifrarea limbajului corporal.
„Unii oameni își ating părul, se joacă cu unghiile sau își freacă palmele ca o modalitate psihologică de a se calma atunci când sunt stresați sau au o stare de anxietate”, explică Blanca Cobb, expert în limbajul trupului și autoarea cărții „Method of the Masters”. „De asemenea, își ating sau își răsucesc șuvițele atunci când se află în situații sociale incomode, cum ar fi când nu știu ce să facă sau ce să spună la un moment dat”, a adăugat Cobb.
Dar poate fi vorba despre un simplu tic în cazul fostei actrițe americane?
„Contextul este esențial pentru a putea face diferența dintre un tic și comunicarea nonverbală”, spune Blanca Cobb. „De exemplu, dacă cineva își atinge părul într-o varitate de situații non-stresante, cum ar fi vorbitul la telefon, citirea unei cărți sau vizionarea unui film, este mai degrabă vorba despre un tic. Însă, în cazul în care persoana respectivă face acest gest atunci când poartă o discuție aprinsă sau când se simte incomod în preajma altei persoane, este vorba despre limbajul ascuns al trupului”.
Presupunem că Meghan Markle se simte stresată în cadrul ședințelor foto, mai ales că știe că imaginile vor fi văzute de milioane de oameni din întreaga lume. „În această situație, Meghan își atinge părul pentru a se liniști. Capul ei este, de asemenea, puțin înclinat și asta pentru că uneori, atunci când oamenii simt că li se acordă prea multă atenție, tind să aplece bărbia pentru a se simți protejați”, a conchis Blanca Cobb.