De ce își scot Mădălin Ionescu și Cristina Șișcanu casa la vânzare: “Luăm doar lucrurile personale”

.

Mădălin Ionescu și Cristina Șișcanu se pregătesc să facă o schimbare. Cei doi renunță la vila pe care au modernizat-o în urmă cu doi și se mută într-una ceva mai spațioasă.

Mădălin Ionescu și Cristina Șișcanu scot la vânzare proprietatea pe care o împart cu Petra și Filip, asta pentru că Ștefania locuiește acum într-un apartament închiriat. Deși se gândesc că le va fi greu cu mutatul, cei doi prezentatori sunt deciși să își ducă planul la îndeplinire.

Mădălin Ionescu și Cristina Șișcanu vor altă casă pentru copii

 „Ne vindem casa în care stăm pentru că vrem să ne mutăm în una care să fie un pic mai mare decât asta. Și asta e destul de spațioasă, luminoasă, cu camere mari, cu băi mari, cu spații de depozitare multe, însă nevoile noastre cer o casă un pic mai mare, și ne-am hotărât.

Avem acest gând de vreun an de zile, acum însă vom trece și la acțiune. Și da, nu e un proces așa simplu sau poate fi simplu – mă refer la partea cu mutatul, în mod special, că asta cu vândutul casei să zicem că nu-i așa complicat”, a mărturisit Cristina Șișcanu, pe o rețea de socializare.

Citeşte și: Reacția lui Filip după ce a văzut o femeie topless pe plajă. Cristina Șișcanu: „Am râs cu lacrimi!”

Citeşte și: Mădălin Ionescu și Cristina Șișcanu, amendați în Italia: „Doamne, ce lege absurdă!” / VIDEO

Cu ce vor pleca din casă

Mădălin Ionescu și soția lui vor pleca, însă, din casă doar cu strictul necesar. “Oricum nu luăm nimic din casă, doar lucrurile personale: haine, acte, cam astea.

În rest, nimic, mai ales că în ultimii doi ani am tot renovat prin ea: și baia de jos, și bucătăria este nou-nouță, după ultimele standarde moderne, camera de jos, care-i camera lui Filip, am eu dressingul meu, care este făcut dintr-o mobilă așa, deosebită, livingul l-ați văzut, că m-ați tot întrebat. 

În fine, ideea este că ne-am hotărât și ne vom ocupa în perioada următoare de vânzarea casei”, a mai spus Cristina Șișcanu.

Citeşte și: Cristina Șișcanu, despre a doua sarcină: „Lumea în care trăim mă sperie”

Citeşte și: „Să vă fie rușine! Nu sunteți oameni!” Cristina Șișcanu a răbufnit după ce Filip, fiul lui Mădălin Ionescu, a fost jignit în online

Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu sunt căsătoriți de 12 ani

Sunt la fel de fericiți și îndrăgostiți cum erau și la începutul relației. Mădălin Ionescu și Cristina Șișcanu au bifat în aprilie 12 ani de mariaj. S-au cunoscut când el prezenta emisiunea Acces direct, la Antena1, și lăsa în urmă un mariaj, iar ea era reporter de teren. Timpul i-a unit însă și mai mult, iar acum sunt mai legați ca niciodată.

„12 ani de căsătorie. Azi. Te iubesc, baby! Cei mai frumoși, cei mai explozivi, cei mai pasionali, cei mai înțelepți, cei mai roditori ani din viața mea. Îți mulțumesc pentru dăruirea ta inimaginabilă, pentru Petra și pentru permanentă grijă pe care le-ai purtat-o și le-o porți Ștefaniei și lui Filip. La mulți ani”, scria atunci Mădălin Ionescu pe Instagram.

Foto: Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton