Home > Vedete > De ce i-a fost Emilia Ghinescu infidelă primului soț. „Nu mă compromit așa de tare, nu vreau!” Mărturisiri neașteptate despre momentul care i-a schimbat viața
De ce i-a fost Emilia Ghinescu infidelă primului soț. „Nu mă compromit așa de tare, nu vreau!” Mărturisiri neașteptate despre momentul care i-a schimbat viața
Emilia Ghinescu a mărturisit că i-a fost infidelă primului soț, cel cu care s-a căsătorit la o vârstă fragedă și cu care are doi copii – Andrei Roberto și Erika Maria.
Emilia Ghinescu s-a căsătorit prima oară la vârsta de 18 ani, cu un bărbat pe nume George Turcu. Din relația lor au rezultat doi copii – Andrei și Erika. În timpul mariajului, Emilia Ghinescu s-a îndrăgostit de un afacerist controversat din Pitești, poreclit „Regele asfaltului din Argeș”. La momentul respectiv, surse din anturajul artistei spuneau că afaceristul i-ar fi cumpărat o mașină de lux și o vilă în Pitești. Iar apoi au apărut zvonuri potrivit cărora bărbatul i-ar fi luat cadourile înapoi după ce a aflat că artista i-ar fi și lui infidelă. Invitată în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, Emilia Ghinescu a făcut lumină cu privire la acea perioadă din viața ei, negând că afaceristul i-ar fi oferit cadouri scumpe.
„Nu pot să spun că am înșelat. Eu am fost foarte corectă cu oamenii de lângă mine. Vila despre care s-a vorbit este și acum la bancă, cu cred ipotecar, deci nu mi-a oferit-o nimeni. O plătesc eu, de ani de zile. Mașina tot eu am plătit-o. A fost mașina mea și am vândut-o.
Tot ce am luat, am luat pe banii mei și munca mea. Mi-aș fi dorit să am pe cineva care să fie atât de mărinimos încât să-mi ofere aceste lucruri. De ce nu?! Ce femeie nu-și dorește lucrul acesta? Dar, din nefericire, a trebuit să muncesc pentru ele și să mi le fac singură”, i-a mărturisit Emilia Ghinescu prezentatoarei Denise Rifai.
De ce și-a înșelat Emilia Ghinescu primul soț
Artista a continuat șirul destăinuirilor, adăugând că mariajul cu primul soț începuse să scârțâie și deși recunoaște că a înșelat, spune că a fost sinceră cu tatăl copiilor ei. Iar el i-a iertat infidelitatea.
„Când spun că am înșelat, da, poate că am înșelat când mă refer la căsătoria cu soțul meu. Am fost căsătorită și l-am înșelat, dar în momentul în care s-a întâmplat acest lucru, am fost sinceră cu soțul meu. Am discutat la masă. A fost alegerea lui dacă rămâne sau nu alături de mine sau dacă vrea să divorțeze. El a ales să rămână alături de mine câțiva ani de zile, până când eu am decis să pun punct căsătoriei.
De ce am înșelat?! Pentru că nu mai exista iubire. La mine totul se rezumă la iubire, la sentiment. Dacă între noi nu mai există acea conexiune puternică de la început și nu mai avem ce să ne spunem și au pierit vorbele, nu am de ce să rămân într-o relație. Nu mă compromit așa de tare, nu vreau. Când nu mai există iubire, plec. Așa s-a întâmplat de fiecare dată. Când încerc să repar lucruri și lucrurile alea nu se repară sub nicio formă, spun o dată, de două ori, de zece ori. Când nu mai spun nimic și am tăcut înseamnă că lucrurile sunt terminate”, a mai spus Emilia Ghinescu în emisiunea de la Kanal D.