Otilia Bilionera (31 de ani) s-a căsătorit civil cu iubitul turc, Bekir Ali (24 de ani), după o relație de aproape doi ani. Evenimentul a avut loc în Turcia, iar de la el au lipsit părinții solistei. Otilia a explicat care a fost motivul absenței părinților ei de la eveniment.
Bekir Ali este cu 7 ani mai tânăr decât Otilia Bilionera, însă acest lucru nu o îngrijorează deloc pe cântăreață, care susține că soțul ei este mai matur. Otilia și Bekir s-au cunoscut la unul dintre concertele artistei din Turcia.
Părinții Otiliei Bilionera nu au participat la cununia ei civilă cu Bekir Ali. „A fost familia lui”
Otilia Bilionera și Bekir Ali s-au logodit în august 2023, în Turcia. Solista a primit un inel cu safir pară, înconjurat de diamante albe, similar inelului de logodnă al Prințesei de Wales, Kate Middleton, care i-a aparținut Prințesei Diana. Otilia Bilionera și Bekir Ali s-au căsătorit civil la începutul acestei luni. Decizia au luat-o spontan, fără o organizare în prealabil.
„A fost doar o cununie civilă. Ne-am hotărât cu două zile înainte. A fost ceva spontan. Nu am avut timp să organizez nimic. Noroc că s-a nimerit să fie acolo managera mea cu soțul ei, din partea mea, ei au fost martorii. În rest, a fost familia lui. Din păcate, părinții mei nu am avut cum să îi aduc într-un timp atât de scurt. Tata nici nu era în țară”, a declarat Otilia Bilionera, pentru „Xtra Night Show”, potrivit Spynews.ro.
Otilia Bilionera și Bekir Ali vor avea două nunți
Otilia și Bekir vor avea două nunți, una în Turcia și una în România, respectând tradițiile din cultura fiecăruia.
„El vrea acolo, conform tradițiilor lui. (…) Aș face acolo pentru el și una aici, pentru mine, cu tradițiile mele moldovenești. Eu sunt o tradiționalistă. Țin foarte mult la tradiții și vreau o nuntă cu furatul miresei, cu jocul găinii, cu cozonac. (…) Eu îmi doresc copii, nu fug de responsabilitate”, a mai declarat Otilia Bilionera, pentru sursa citată.
Soțul Otiliei Bilionera are un trecut dureros
Bekir Ali este un tânăr om de afaceri, cu o poveste de viață emoționantă. Când avea 19 ani, tatăl lui s-a sinucis. „El a fost cel care l-a găsit împușcat, în mașină. Tatăl lui făcuse foarte mulți bani, au deschis o afacere, care nu a fost cea mai ok. A pierdut tot, i s-a pus sechestru pe proprietăți, pe absolut tot. Și-atunci tatăl lui nu a văzut altă scăpare decât să se sinucidă”, povestea Otilia Bilionera în trecut.
După decesul tatălui său, Bekir Ali a renunțat la Arhitectură pentru a-și întreține sora și mama. În prezent, tânărul conduce propria afacere. În septembrie 2022, Otilia Bilionera declara că actualul ei soț are o plajă în Turcia. „Este un tip descurcăreț și muncitor și a scos-o la capăt”, mai spunea Otilia Bilionera în trecut.